Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Aaron Broussard: „Obiectivul nostru este întotdeauna victoria, indiferent că e FIBA Europe Cup sau LNBM”

Aaron Broussard: „Obiectivul nostru este întotdeauna victoria, indiferent că e FIBA Europe Cup sau LNBM”

Miercuri, 11 decembrie, U-BT Cluj Napoca urmează să primească vizita celor de la CSM CSU Oradea, duel 100% românesc ce deja ne amintește de întâlnirile din prima grupă dintre bihoreni și BC CSU Sibiu.Acesta reprezintă debutul celor două formații în faza a doua a grupelor FIBA Europe Cup.

Aaron Broussard, una din piesele de bază ale oaspeților, a vorbit pentru site-ul nostru despre experiența europeană de până acum, dar și depspre așteptările sale mai departe și, în special, de la acest meci.

În primul rând felicitări pentru calificarea în faza următoare a grupelor în FIBA Europe Cup.Cum ai descrie prestația echipei tale până în acest moment?

Mulțumim.Cred că în cadrul primei runde echipa noastră a avut o serie de momente extrem de bune.Am învățat ce tip de joc ne aduce victoria și am văzut ce nivel trebuie să menținem pentru a câștiga și de acum încolo.

Cât de solicitant a fost, din punctul tău de vedere, să jucați în parallel în FIBA Europe Cup și LNBM?

Nu cred că a fost dificil să jucăm în paralel.Mulți dintre noi au mai făcut asta și în sezoanele precedente.De asemenea, avem mulți jucători care contribuie în ambele aspecte ale jocului, așa că putem să găsim un echilibru în numărul de minute pe teren și să reducem pe cât posibil oboseala.

Următorii voștri rivali sunt U-BT Cluj Napoca, Ironi Ness Ziona și Tsmoki Minsk.Cum vezi aceste echipe și valoarea jucătorilor lor în comparație cu primul set de adversari?

Consider că faptul că aceste echipe au avansat în runda secundă arată din start faptul că au o anumită valoare, că au ajuns aici cu un motiv și vor fi o provocare mult mai mare.

Primul duel al acestei grupe va fi în deplasare contra U-BT Cluj Napoca.Ce așteptări ai de la acest meci?

Ne așteptăm la același stil de joc pe care U-BT Cluj Napoca l-a arătat și data trecută.Cred că va fi un duel foarte interesant și extrem de fizic.

Putem spune că va fi un „match-up” dificil la Cluj.Cum vezi jocul lui Patrick Richard de exemplu și cum plănuiți să îl opriți?

U-BT Cluj Napoca este o echipă foarte puternică din punct de vedere ofensiv, iar Patrick Richard este cu siguranță o piesă foarte importantă din această ofensivă.Însă, ei au mulți alți jucători care pot contribui decisiv pe tabelă.Noi avem planul de joc bine pregătit, trebuie doar să îl executăm foarte bine.Parte din acest plan ar fi să limităm aruncările deschise și coșurile primate mult prea ușor.

Ți-am urmărit jocul și credem că ai o energie foarte bună pe teren, pe lângă aportul adus în defensivă, dar în crearea fazelor.Explică-ne care este mentalitatea ta în timpul unui joc.Pe ce te conecentrezi cel mai mult?

Am aceeași mentalitate înainte de fiecare partidă.Am învățat cum să îmi controlez efortul în teren, pentru a putea fi pregătit și în apărare, dar și la recuperare.Întodeauna încerc să aduc multă energie, pentru că acest tip de joc mă ajută și din punct de vedere ofensiv.

În final, care este obiectivul tău în FIBA Europe Cup?

Obiectivul nostru este întodeauna victoria, indiferent că e FIBA Europe Cup sau LNBM.Ne place competiție, deci tot ce facem este să ne concentrăm să câștigăm următorul meci.

În competiția europeană, în 5 partide jucate, Aaron a adunat medii de 11.6 puncte, 4.4 recuperări și 4 pase decisive pe meci, cu un maxim de 16 puncte contra Fribourg Olympic și 7 pase decisive contra BC CSU Sibiu.

Partida va avea loc în BT Arena, începând cu orele 19:00, putând fi urmărită în direct pe Youtube și Digi Sport 3.

 

*SURSA foto: FIBA Europe Cup

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii