Deşi are numai 22 de ani, tânărul fundaş al celor de la ”U” Mobitelco BT Cluj Napoca, Andrei Bercean, a cunoscut până acum baschetul cu bune şi cu rele. Într-un interviu acordat de acesta site-ului oficial al vicecampioanei din Cluj, u-mobitelco.ro, Andrei Bercean şi-a amintit de cele mai furmoase momente legate de sportul pe care îl practică cu foarte mare plăcere încă de la o vârstă fragedă. În ciuda tuturor bucuriilor aduse de acest sport, Andrei a avut în ultima perioadă şi serioase probleme cu accidentările, fapt care nu a afectat însă pasiunea cu care tânărul fundaş clujean practică sportul ales.
Când şi cum ai început să practici baschetul?
Am început să joc baschet la vârsta de 8 ani, la Clubul Sportiv „ProBaschet Junior”, unde antrenor era domnul Horia Rotaru.
De ce ai ales baschetul şi nu alt sport?
Înainte de baschet am practicat judo alături de tatăl meu, Florin Bercean. După aproape un an de zile, am ajuns la concluzia că nu era ceea ce îmi doream eu de fapt. Vroiam să practic un sport de echipă, de aceea am vrut să joc fotbal la Universitatea Cluj. Tatăl meu îmi promisese că va vorbi cu antrenorul echipei de fotbal, dar a trebuit să plece din ţară. Când s-a întors, eu eram deja înscris la „ProBaschet Junior”. Mă bucur că tatăl meu mi-a dat posibilitatea să aleg eu singur ce sport să practic şi nu mi-a impus să fiu judokan.
Care este cea mai frumoasă amintire din sala de baschet de când erai copil?
Este, desigur, primul titlul câştigat cu echipa de la „ProBaschet Junior”, la minibaschet, în anul 2000. În cadrul acelui campionat am câştigat titlul pentru cel mai bun marcator, cel mai complet jucător şi cel mai bun fundaş.
Au fost momente în care ai vrut să renunţi la acest sport?
Niciodată nu am vrut să renunţ la baschet, deşi din cauza ultimei accidentări la genunchi am avut o perioadă foarte grea în ultimele opt luni.
Baschetul este cel mai frumos sport pentru că.....
În primul rând este sportul meu preferat şi întotdeauna l-am practicat cu plăcere. De asemenea, este un sport foarte complet, fiind considerat unul dintre cele mai dinamice. Fiind un sport de echipă, îţi oferă posibilitatea să te dezvolţi ca persoană şi să îţi dezvolţi caracterul într-un mod pozitiv.
Ce le-ai spune copiilor, de ce să aleagă baschetul?
Baschetul te învaţă foarte multe. Muncind alături de un grup de oameni, coechipierii, în primul rând îţi faci prieteni, înveţi să-ţi ajuţi colegii de echipă, iar la rândul lor ei te vor ajuta pe tine, iar asta nu doar pe teren. După ce joci într-o echipă şi reuşeşti să atingi anumite obiective împreună cu ceilalţi ai o mulţime de satisfacţii. Sportul de echipă îţi dezvoltă un caracter şi o personalitate puternică.
Îţi doreşti ca pe viitor să joci într-un anumit campionat?
Nu pot să mă gândesc la asta până în momentul în care genunchiul meu va fi recuperat 100%.
Care sunt cele mai importante performanţe ale tale în baschet?
Sunt campion naţional la categoria mini baschet în 2000 – unde am fost desemnat cel mai bun marcator, cel mai bun fundaş şi cel mai complet jucător, o medalie de argint şi una de aur la U14, unde de asemenea am fost desemnat cel mai bun fundaş, o medalie de bronz la U18, o medalie de bronz la U20, fiind şi cel mai bun marcator, precum şi o medalie de argint cu echipa de seniori.
Ce pasiuni ai, în afară de baschet?
Îmi plac foarte mult maşinile, îmi place să ascult muzică, să mă uit la filme şi îmi place... mâncarea bună.
Este greu să fii copilul celui mai bun antrenor de judo din Europa?
Nu este tocmai uşor, având în vedere că toată lumea compară performanţele mele cu performanţele tatălui meu, dar după părerea mea nu se poate face o asemenea comparaţie. În primul rând el este antrenor, iar eu sunt sportiv, pe urmă sunt multe diferenţe între un sport individual şi unul de echipă. E greu să câştigi peste 1.000 de medalii, printre care medalii la europene, mondiale şi olimpiade.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!