Autor a 6 puncte, 2 pase decisive și 4 recuperări, fundașul Stelei Turabo, Andrei Mandache a declarat în urma victoriei categorice adjudecate de echipa sa, pe terenul medieșenilor, că atât el, cât și coechipierii săi nu se așteptau la o diferență de scor aşa de mare. Acesta a fost şi motivul pentru care, în sfertul trei, a intervenit relaxarea în randul jucătorilor stelişti.
V-ați așteptat să câștigați la o așa diferență, având în vedere că adversarii voștrii au avut avantajul terenului propriu?
Sincer nu ne așteptam să câștigăm la o așa diferență, ținând cont că jucam acasă la ei. Toată lumea știe cât de greu este să învingi la Mediaș, care este o echipa bine închegată cu jucători de valoare.
Care crezi că au fost atuurile voastre în partida de sâmbată?
Atuurile noastre cred că au fost recuperările, unde am dominat clar și apărarea bună pe care am făcut-o timp de 25 de minute. Spun doar atât pentru că eu cred că a intervenit un fel de relaxare din partea noastră, văzând scorul și faptul că au intrat cu jucătorii de pe bancă care ne-au dat bătaie de cap până la sfârșitul meciului.
Cine v-a pus cele mai multe probleme pe teren?
Toata echipa Gazului ne-a pus probleme, dar cea mai mare problemă a fost faptul că ne-am relaxat în momentele în care trebuia să fim cel mai concentrați și să închidem meciul.
S-a simțit plecarea lui Hafnar în jocul echipei?
Da, s-a simțit plecarea lui Hafnar așa cum s-a simțit și plecarea lui Smith, deoarece ei făceau parte din rotațiile echipe, fiecare având rolul lui. Au fost doi jucători de valoare pe care îi respect și mă bucur că am făcut parte din aceeași echipă.
În așteptarea partidei de mâine, jucătorul stelist a afirmat că victoria obținută sâmbătă îi face favoriți doar pe hârtie, nu și pe teren.
Crezi că victoria obținută în primul meci vă face favoriți pentru câștigarea locului trei, mai ales că veți juca pe teren propriu?
Se poate spune că victoria obținută ne face favoriți, mai ales pentru că urmează să jucăm acasă, dar eu unul consider că suntem favoriți doar pe hârtie deoarece conducem cu 1-0. Sunt sigur că Mediașul va veni la București cu gândul de a câștiga și duce seria înapoi. Cu această ocazie țin să le mulțumesc fanilor pentru susținerea care ne-au acordat-o și îi invit la sala miercuri în numar cât mai mare.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!