Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

AVANCRONICĂ. CSU Cuadripol Brașov - CSU Asesoft Ploiești

Valentin Bâlă

Valentin Bâlă
21.01.2011

Cu un Cătălin Burlacu (foto, la minge) într-o formă de zile mari, echipa CSU Ploiești pornește cu prima șansă în meciul de la Brașov, dintre CSU Cuadripol, din localitate, și Asesoft. Oaspeții vor face deplasarea chiar în ziua partidei, urmând a reveni acasă imediat după joc.

Întâlnirea va avea loc în Sala Sporturilor ”Dumitru Popescu Colibași”, sâmbătă, de la ora 18.00, și va fi arbitrată de trioul Alexandru Anica (Târgiviște), Dorin Fumu (Iași) și Alexandru Vasile (București). Comisar din partea Federației Române de Baschet a fost desemnat Nicolae Danețiu.

Jucătorii echipei din Ploiești vor veni la Brașov cu gândul de a se impune la o diferență cât mai confortabilă și de a dedica această victorie celui care a fost Antonio ”Toni” Alexe, fost component de bază al echipei naționale și al formației CSU Asesoft, de la moartea căruia s-au împlinit, vineri, șase ani.

Cu o medie cu puțin sub 60 de puncte marcate în actuala stagiune, CSU Brașov nu poate emite pretenții în fața experimentaților baschetbaliști din Ploiești. Obiectivele celor două grupări sunt diametral opuse, Asesoft dorind să-și adjudece cel de-al șaptelea titlu național, în timp ce gazdele încearcă, dacă se poate, să evite zona periculoasă a retrogradării.

Cătălin Burlacu ar putea fi omul care să decidă de unul singur câștigătoarea acestui meci, așa cum a făcut-o și runda precedentă, atunci când a reușit un meci de senzație în fața formației CSU Sibiu. De partea cealaltă, CSU Brașov a pierdut la scor, 45-98, partida disputată în etapa a 16-a, cu o altă pretendentă la titlu, Gaz Metan Mediaș.

După 16 etape, CSU Asesoft Ploiești împarte fotoliul de lider cu Gaz Metan Mediaș, cele două formații având același număr de victorii, 13, însă sunt despărțite de coșaveraj, în timp ce CSU Cuadripol Brașov se află pe locul 15 cu o singură victorie din 16 posibile.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii