Sala Olimpia din Ploiești, va găzdui sâmbătă, 19.02.2011 ora 19:00, meciul dintre ocupantele locurilor 1 și 13 al diviziei A masculin, meci contând pentru etapa a XXII a a actualei ediții de campionat. Disputa va fi arbitrată de către o brigadă formată din Bukuresti Laszlo, Ionita Liviu și Drugau Sorin, comisar din partea Federației Române de Baschet fiind desemnat Halmagianu Mihai. În ultima etapă, CSU Ploiești a câștigat la doar trei puncte diferență disputa cu CS Otopeni, pe când SCM Craiova a amânat meciul împotriva formației de pe ultimul loc, BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc, din motive de sănătate.
Ambele formații au jucat miercuri în Cupa României, echipa antrenată de către Adrian Budurean nereușind să câștige un meci în care jucătorii săi au făcut o partidă foarte bună, în fața celor de la BC Mureș, pierzând astfel calificarea, în timp ce formația lui Vladimir Arnautovic s-a calificat mai departe, învingând și în tur și în retur echipa din Pitești.
CSU Ploiești vine ca favorită în această dispută, clasamentul spunând acest lucru, însă se anunță un meci deosebit de frumos, deoarece echipa din Bănie a reușit să administreze campioanei o înfrângere în turul campionatului, pe teren propriu, unde SCM Craiova a câștigat cu scorul de 85 – 83, producând surpriza acelei etape.
Gazdele acestei partide sunt neînvinse în 2011, pe când craiovenii nu au reușit încă nici o victorie în acest retur competițional, având 5 victorii și 15 înfrângeri.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!