Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Avancronica etapei a XI-a din GVB a LNBM

Avancronica etapei a XI-a din GVB a LNBM

Meciurile din etapa a XI-a din GVB a LNBM sunt programate la finalul acestei săptămâni.

  • Prima partida programată cea de Vineri, 20 decembrie, de la ora 18:30, este și cea mai importantă din această rundă. În această partidă, Athletic Constanța va primi vizita lui CSM Focșani, într-un duel care prin prisma ultimelor evenimente se anunță decisiv pentru obținerea unui loc între primele patru echipe și calificarea în Grupa Galbenă. În ultima partidă, Athletic Constanța a trecut pe teren propriu de CSM Târgu Jiu, la capătul unui meci decis în ultima secundă de dunk-ul lui Kyle Kilgore, în timp ce CSM Focșani a pierdut la masa verde partida de acasă cu CSM Sighet, partidă pe care părea să o domine, având în vedere scorul la pauza mare.  Meciul din tur a fost adjudecat de focșăneni cu scorul de 61 la 51, la capătul unei dispute echilibrate, însă fără mari realizări ofensive. 

Celelalte trei partide din GVB sunt programate în cursul zilei de sâmbătă, 21 decembrie.

  • La ora 17:00 CSM Miercurea Ciuc va primi vizita lui CSM Mediaș, într-o partidă care are miză doar pentru medieșeni, echipă care cu o victorie își asigură deja calificarea în Grupa Galbenă. CSM Mediaș vine după o înfrângere la limită cu CSO Voluntari, în timp ce CSM Miercurea Ciuc a pierdut la aproape 20 de puncte pe terenul lui CSM Galați. 
  • La aceeași oră sala Gabriela Szabo din Voluntari va găzdui partida dintre liderul și codașa Grupei Valorice B. CSM Sighet face deplasarea după o victorie la masa verde, însă tot CSO Voluntari pleacă cu prima șansă în această partidă, fiind, în mod evident, echipa cu un lot mai bun.
  • Etapa se încheie la ora 20:00 cu duelul dintre CSM Târgu Jiu și CSM Galați. Gorjenii sunt în creștere de formă, chiar dacă vin după o înfrângere în ultima secundă la Constanță. În timp ce CSM Galați este echipa returului în GVB, după ce a reușit să profite de avantajul terenului propriu și să administreze prima înfrângere stagională lui CSO Voluntari

*foto: CSM 2007 Focșani facebook 

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate