Echipele Steaua Turabo București și BC Mureș Târgu Mureș se vor întâlni, duminică, în cel mai interesant meci al etapei a 20-a, la masculin. Partida se va disputa în Sala Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul”, de la ora 18.00, și va fi transmisă, în direct, de postul TVR 3 dar și de totalbaschet.ro. Pentru acest joc a fost desemnată o brigadă de arbitri formată din Alexandru Olaru (București), Alin Faur (Timișoara) și Alin Roșu (Oradea). Comisar din partea Federației Române de Baschet va fi Romi Stănciulescu.
Gazdele ocupă, înaintea acestei întâlniri, locul al doilea în clasament, cu 15 victorii și patru înfrângeri, în timp ce adversarii grupării din Capitală se află la trei lungimi distanță, cu 13 meciuri câștigate și cinci pierdute. În tur, la Târgu Mureș, ardelenii s-au impus cu scorul de 81-79, după un meci deosebit de spectaculos, atunci când Liviu Dumitru (foto) a finalizat printr-o triplă în finalul întâlnirii.
Cele două echipe s-au întâlnit de trei ori în istoria confruntărilor directe, formația din Târgu Mureș adjudecându-și două partide, ambele pe propriul teren. În meciurile de acasă, gruparea din Capitală are un procentaj de invidiat în acest sezon, opt victorii din nouă posibile, în timp ce ardelenii au oscilat în partidele disputate pe alte arene, impunându-se în cinci jocuri din opt posibile.
Steaua a câștigat ultimele cinci meciuri în Divizia A
Un alt atu în favoarea grupării din Capitală este și statistica referitoare la procentajul din ultimele cinci partide din Divizia A. Steaua vine după un parcurs perfect, cinci victorii fără eșec în fața echipelor Energia Rovinari, CSM Oradea, SCM Univ. Craiova, Perla Harghitei Miercurea Ciuc și CSU Atlassib Sibiu. De partea cealaltă, BC Mureș a câștigat cu CSU Cuadripol Brașov, Politehnica Iași și cu CS Otopeni, însă a cedat în partidele cu BC Timișoara și cu Gaz Metan Mediaș, fără a socoti aici victoria de joi seară, cu Craiova.
Doi dintre cei trei arbitri delegați la meciul de duminică, au fost pe teren și la partida din tur, acolo unde BC Mureș Târgu Mureș s-a impus cu scorul de 81-79. Fără a face speculații, Alexandru Olaru și Alin Faur aduc, cel puțin din punct de vedere statistic, șanse oaspeților. Alin Roșu va oficia pentru prima dată o întâlnire dintre Steaua și Mureș.
Oaspeții au un mic avantaj la statistică
Amatorii de statistici ar putea să o bifeze ca favorită pe BC Mureș deoarece gruparea ardeleană are un procentaj de 85,7 puncte marcate pe meci, față de cele 83,8 reușite de Steaua. Punctele marcate din spațiul de trei secunde ar putea fi vitale într-o partidă în care ambele formații au o medie aproape egală la recuperare: 37,6 gazdele și 37,8 oaspeții, iar reușitele marcate din spatele semicercului sunt de 6,8 pe meci la Steaua și de șapte în dreptul echipei din Târgu Mureș.
Niciuna din cele două echipe nu au anunțat incertitudini în lot, astfel că, la ora primului angajament, atât Steaua cât și BC Mureș Târgu Mureș vor avea efectivele complete.
Întâlnirea de duminică va fi transmisă în direct, în format livetext, de totalbaschet.ro, cu începere de la ora 17.00.
foto: Radu Roșca
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!