BC Mureş Târgu Mureş s-a reunit oficial în cursul zilei de astăzi sub comanda tehniccianului Deri Csaba în vederea pregătirii pentru noul sezon competiţional. Potrivit site-ului oficial al grupării ardelene, la reuniune au participat doar 5 dintre componenţii echipei, aceştia fiind Flavius Lăpuşte, Liviu Dumitru, dar şi tinerii Pascu Norbert, Baczó Balázs şi Alin Borşa. De la întrunirea lotului au absentat motivat Virgil Stănescu care urmează să sosească la Târgu-Mureş pe 15 august, în această perioadă fiind prezent la cea de-a patra ediţie a camp-ului Basquerball Camp. De asemenea Radu Paliciuc şi Adrian Tudor se vor alatua formaţiei târg-mureşene după partidele pe care le vor susţine în compania echipei universitare la Univesiada de la Shenzen, respectiv la naţionala de seniori ce va disputa preliminarile Campionatul European.
Privind stranierii lotului, oficialii clubului aşteaptă încă răspunsul lui JuJuan Cooley şi de asemenea sosirea pe 8 septembrie a lui Jason Forte care a activat pe parcursul acestei pauze competiţionale în Filipine. De asemenea, clubul este în căutarea a doi jucatori străini pentru a acoperi posturile lăsate libere, aceştia urmând să se alăture echipei după semnarea contractelor.
În vederea perioadei de pregătire, clubul a anunţat ca aceasta se va face pe plan local, formaţia mureşeană urmând să joace între 8 şi 10 partide de verificare înaintea startului competiţional. Astfel, târg-mureşenii vor lua parte în prima instanţă la turneul Elemer Tordai de la Sibiu acolo unde vor întâlni echipe precum CSU Sibiu, Energia Rovinari, CSM Bucureşti. De altfel, pe lângă meciurile tur-retur de la sfârşitul acestei săptămâni în compania celor de la Gaz Metan Mediaş, gruparea ardeleană va organiza între 8-10 septembrie cea de-a doua ediţie a Cupei Mureş, la care vor lua partea MJUS-Fortress Körmend (Ungaria), CSU Ploieşti şi BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc. Ultimele meciuri de pregătire de care ardelenii vor avea parte, vor fi împotriva Miercurei Ciuc, datele confruntărilor nefiind încă stabilite.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!