
Total Baschet a publicat recent un articol în care erau prezentate o serie de probleme financiare ale celor de la BC Mureș Târgu Mureș, care prefigurau un viitor sumbru pentru baschetul mureșean. Reacția a venit de la președintele grupării târgmureșene, Lorant Bereș.
Beres a declarat că actuala conducere a clubului nu a ascuns niciodată că se confruntă cu datorii importante și că se încearcă rezolvarea tuturor problemelor:
„În primăvară, când am preluat clubul ca președinte, aveam datorii care totalizau în jur de 600.000 de euro. Între timp am reușit să plătim o parte din aceste restanțe, iar în prezent suma totală pe care o datorăm este de aproximativ 400.000 de euro. Jumătate din această sumă este față de jucătorii care au evoluat la BC Mureș, dar suntem în discuții cu aceștia, cu agenții lor, facem eșalonări și încet, încet, le vom plăti. Restul de 200.000 de euro constituie restanțe față de terțe părți, care au prestat diverse servicii pentru clubul nostru.”
, a susținut Bereș, potrivit Radio România Târgu Mureș.
Beres Lorant a vorbit și despre cei 30.000 de lei pe care firma de pază și protecție i-a obținut zilele trecute în instanță. Și această datorie va fi plătită printr-o eșalonare, a anunțat președintele lui BC Mureș. Totodată, au mai fost plătite o parte din restanțe față de Direcția Județeană de Tineret și Sport, dar și către firma care a asigurat transportul echipei.
După ce prefectul județului Mureș a decis să atace în contencios adminstrativ hotărârile Consiliului Local care prevedeau sume de la buget pentru patru cluburi, printre care și BC Mureș, conducerea echipeis-a văzut nevoită să scadă din salariile jucătorilor.
„Cu actualii jucători am făcut o înțelegere, pe care deocamdată am reușit să o respectăm. Sper să o facem și pe viitor. Poate vom mai avea sincope, nu zic nu, dar dacă se mobilizează toată lumea din Mureș, eu cred că vom putea menține în viață această echipă frumoasă. Aproape în fiecare zi, avem noutăți. Tot mai multe firme și societăți din oraș ni se alătură în acest demers. Suporterii, de asemenea, au înțeles că echipa trece prin momente dificile și s-au mobilizat exemplar.”
, a mai spus Lorant pentru Radio România Târgu Mureș.
După ce au pierdut sprijinul autorităților locale, clubul mureșean s-a întors către oamenii de afaceri din zonă și fanii din „Junglă” pentru susținere. Astfel, BC Mureș a reușit să încheie mai multe parteneriate cu numeroși sponsori locali. Totodată, au oferit patru tipuri de pachete de abonamente, atât pentru fani cât și pentru firmele locale.
BC Mureș va evolua vineri în compania celor de la SCM Universitatea Craiova. În prima etapă mureșenii au pierdut un meci dramatic în deplasare în compania celor de la Phoenix Galați, scor 87-81. Partida cu SCM U Craiova se joacă de la ora 18:00 și va fi difuzată pe Digi Sport 2.
*foto: szekelyhon.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!