În așteptarea partidei din această seară, de la Sala ”Mihai Viteazu”, unde Steaua București va întâlni pe Asesoft Ploiești, într-un meci care îi mai dă totuși speranțe de calificare în finală, extrema stelistă, Bogdan Popescu este optimist, afirmând că numai concentrarea este șansa echipei sale de-a ieși învingătoare. Acesta a mai declarat de asemnea că atât el, cât și coechipierii săi nu se așteptau ca jocul bun făcut de pivotul prhovean, Kevin Ford, el fiind cel care și-a ajutat cel mai mult echipa pentru a câștiga cele două meciuri de până acum.
Care crezi că a fost ”cheia„ celor două meciuri disputate la Ploiești? Unde crezi că s-au pierdut ambele partide?
”Cheia„ meciurilor de la Ploiești a fost împărțită în trei: să avem mai multe recuperări decât ei, să le oprim aruncările de 3 puncte și să jucăm ca o echipa. Din păcate bătălia recuperărilor am câștigat-o, dar celelalte două lucruri nu le-am realizat. Meciurile le-am pierdut pentru că jocul nostru nu a fost la un nivel înalt.
Evoluția ta nu a fost una pe măsura așteptărilor. Este accidentarea din cadrul Cupei o cauză?
Accidentarea din Cupă nu are nicio legătura cu jocul meu. Sunt 100% recuperat și nu mai am nicio durere. Într-adevăr spre sfârșitul campionatului eram în formă maximă și accidentarea m-a dat puțin în spate, dar nu este o scuză pentru jocul meu.
A fost publicul din Sala Olimpia un element ”cheie„ în victoria echipei adverse?
Publicul nu a fost unul cheie. Și-au încurajat sportiv echipa favorită și atât. Nu ne-am speriat cu nimic.
Evoluția lui Ford a fost una surpinzătoare. V-ați așteptat la acest lucru, mai ales că el este ultimul venit în echipa Asesoftului?
Nu, sincer nu mă așteptam să joace așa de bine. Este un jucător bun, știam ce poate, dar până acum, nu jucase cine știe ce. El i-a ajutat foarte mult pe ploieșteni să câștige ambele meciuri.
Colegul tău de echipă, Hristo Nikolov a acuzat grav arbitrajul. Ești întru cu totul de acord cu el?
Îmi pare rău, dar nu vreau să discut despre arbitraj.
Acum că veți juca pe teren propriu, sunteți mult mai încrezători în forțele proprii, având în vedere că veți avea și publicul alături?
Binențeles! Fanii ne-au ajutat foate mult și au fost super la toate meciurile de acasă. Sper să vină în număr mare și să ne susțina cum au facut-o și până acum.
Ce vă lipsește pentru a învinge Asesoftul, acum?
Eu cred că noi și Asesoftul suntem apropiate ca valoare. Toate meciurile pe care le-am avut împotriva lor au fost foarte disputate și apropiate ca scor. Nu stiu dacă ne lipsește ceva. Cred că totul se rezumă la concentrare. Asesoftul este o echipa care știe să profite de greșelile care le faci și de lipsa de concentrare a adversarului. Daca vom lăsa totul deoparte și ne vom concentra la ceea ce avem de făcut, atunci avem șanse să-i batem.
2 comentarii la aceasta stire:
mentalitate
cu 14 ani în urmă (04.05.2011) RaspundeDesi nu-mi place de el ca jucator, trebuie sa recunosc ca a avut un interviu care denota o mentalitate sanatoasa de invingator. Bravo! Din pacate si el intra la categoria "batrani", in care au fost clasificati mai multi jucatori romani buni.
[CENZURAT] de titlu
cu 14 ani în urmă (04.05.2011) Raspundeii place poiesteanului "suporteru lu peste" cand cineva zice ca e mai slab ca asesoft,dar cand ii ataca echipa repede sare gusteru :))
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!