CSM Bucureşti a fost surclasată în propriul fief, de către CS Otopeni, scor 68-84, în cadrul ultimului meci al etapei a 22-a. Cu ocazia acestei partide, jucătorii lui Mladen Ostojic au primit o lecţie şi din partea propriului lor coleg de echipă, Branislav Tomic.Jucătorul echipei bucureştene care a mai trecut pe la SCM U Craiova şi BC Mureş a fost aproape de perfecţiune pe faza ofensivă într-o seară altfel frustrantă pentru CSM. Tomic a înscris 30 puncte şi a adăugat 4 recuperări, o pasă decisivă şi o minge câştigată cu cinci pierdute în 36 minute de joc efectiv.
Branislav Tomic a avut 12/12 la aruncările de două puncte, 1/4 la trei puncte şi 3/3 la linia de pedeapsă pentru un indice de 28 la eficienţă.
Cel mai interesant lucru din statistica formaţiei bucureştene este dat de faptul că Tomic a marcat 12 coşuri de două puncte, iar ceilalţi nouă jucători folosiţi au combinat pentru 9 astfel de reuşite.
CSM Bucureşti a înscris 28 coşuri din acţiune, 13 dintre acestea fiind opera jucătorului sârb. De asemenea, Tomic a marcat trei libere, restul echipei adăugând doar două.
Sârbul Tomic a fost cel mai bun marcator al etapei şi al 3-lea în ierarhia eficienţei, fiind devansat de tandemul stelist format din Virgil Căruţaşu şi Theron Smith. Din punctul de vedere al eficienţei el a fost egalul lui Donte Gennie, jucător declarat de către totalbaschet.ro drept MVP-ul etapei a 22-a.
Tomic a fost la doar două puncte depărtare de recordul personal pentru acest sezon competiţional. El a înscris 32 puncte împotriva echipei la care a debutat în Divizia A, SCM U Craiova, într-un meci încheiat cu scorul de 101-68 în favoarea lui CSM Bucureşti.
Branislav devine al 6-lea jucător care înscrie 30 de puncte în cel puţin două meciuri pe parcursul actualei ediţii de campionat. Ceilalţi sunt: LeRoy Dawson, Darko Vujacic, Milos Pesic, Zoran Krstanovic şi Zeljko Bubanja.
Efortul său nu a fost recompensat cu victoria echipei, niciun coleg de-al său nefiind capabil să joace în folosul echipei. În aceste condiţii, CSM Bucureşti iroseşte şansa de a bifa cea de-a 12-a victorie stagională. Astfel, echipa lui Mladen Ostojic se situează pe locul 10 al clasamentului şi rămâne cu doar trei victorii dintr-un total de 10 meciuri jucate împotriva echipelor situate pe locurile 6-12.
În sezonul 2010/11, Tomic are 21 de meciuri jucate cu medii de 17.8 puncte (65% la două puncte, 32% la trei puncte şi 62% la libere), 7.3 recuperări, 2.6 pase decisive, 0.9 mingi câştigate şi 3.0 pierdute pentru un indice de 19.5 la eficienţă.
Sursa foto: www.bkfocus.com
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!