Gaz Metan Mediaş s-a impus în această seară (29 aprilie) pe terenul celor de la ”U” Mobitelco BT Cluj Napoca cu scorul de 65-67 în primul meci al seriei de confruntări semifinale. Echipa de pe Târnava Mare a început disputa în forţă, asumându-şi primul act cu 18 puncte înscrise şi doar 10 primite. Importaţa acestui prim sfert a fost cu atât mai mare cu cât avansul luat de gazişti în primele 10 minute s-a dovedit a fi decisiv în economia jocului. Clujenii au recuperat câte 3 puncte din diferenţă în fiecare din sferturile 2 şi 3 şi au reuşit chiar să treacă la conducere în minutul 38. Totuşi, echipa care a gestionat mai bine finalul de meci a fost cea medieşeană, baschetbaliştii gazului îndeplinindu-şi astfel dorinţa de a-şi adjudeca cel puţin unul dintre meciurile programate spre disputare pe trenul celor de la ”U” Mobitelco.
La finele partidei, Bruno Soce, tehnicianul lui Gaz Metan, a declarat că în ciuda obţinerii unei victorii extrem de importante pe terenul adevrsarilor din Cluj, este prematur să se considere deja câştigătorii seriei semifinale:
Primul meci, prima victorie. E bine, ne oferă un avantaj în vederea abordării meciurilor de acasă. În play-off se poate întâmpla orice, nimic nu e jucat, în finală merge echipa care câştigă ultimul meci, nu cea care îl câştigă pe primul.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!