
Timba Timișoara și Politehnica Iași au promovat în ultimul weekend în Liga Națională de Baschet Masculin, iar acum cunoaștem, cel puțin la nivel teoretic, cele 12 echipe care vor evolua în stagiunea următoare în primul eșalon baschetbalistc al țării. Teoretic deoarece nimic nu este sigur până în momentul în care formațiile se înscriu în campionat, dar și așa, exemplu fiind sezonul precedent când CSU Ploiești și Olimpic Baia Mare s-au înscris în LNBM, însă ulterior au renunțat și s-au retras.
În condițiile în care toate cele 12 echipe vor lua startul în ediția 2017-2018 a LNBM și vor rămâne ulterior în competiție, noul sezon va veni la start cu o formulă formată din U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, Steaua CSM EximBank București, CSM CSU Oradea, BC CSU Sibiu, BC SCM Timișoara, BCM U Pitești, BC Mureș Târgu Mureș, SCM U Craiova, Phoenix Galați, Dinamo București, Timba Timișoara și Politehnica Iași.
Astfel, două orașe din România vor avea la startul Ligii Naționale două echipe înscrise în campionat, și anume Bucureștiul cu Steaua CSM EximBank și Dinamo, respectiv Timișoara cu BC SCM și Timba. Ultima dată când campionatul nostru a avut două orașe cu cel puțin două echipe la start a fost sezonul 2014/2015, atunci când Timișoara a fost la fel reprezentată de Baschet Club și Timba, în timp ce Cluj-Napoca le avea la debut pe U-BT și Universitatea.
În continuare, site-ul TotalBaschet va prezenta situația orașelor care au avut cel puțin două echipe în Liga Națională, începând cu sezonul 2005-2006 și până la cel care va debuta în toamna lui 2017:
2005-2006
-București: Dinamo, Rapid
2006-2007
-București: Dinamo, Rapid
2007-2008
-București: Dinamo, Rapid
2008-2009
-București: Dinamo, Rapid
2009-2010
-București: Steaua Turabo, Club Sportiv Municipal, Dinamo
-Cluj-Napoca: ”U” Mobitelco, BC Gladiator
2010-2011
-București: Steaua Turabo, Club Sportiv Municipal
2011-2012
-București: Club Sportiv Municipal, Dinamo
2012-2013
-București: Club Sportiv Municipal, Dinamo
-Timișoara: Baschet Club, BC Timba
2013-2014
-Timișoara: Baschet Club, BC Timba
2014-2015
-Timișoara: Baschet Club, BC Timba
-Cluj-Napoca: ”U” BT Mobitelco, Club Sportiv Universitatea
2015-2016
-București: Steaua CSM EximBank, Dinamo
2016-2017
-București: Steaua CSM EximBank, Dinamo
2017-2018
-București: Steaua CSM EximBank, Dinamo
-Timișoara: BC SCM, Timba
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!