Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Campionatul European masculin 2011. Tricolorii primesc vizita Albaniei

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
17.08.2011

Echipa națională de baschet masculin a României primește vizita Albaniei într-un meci contând pentru Campionatul European - Divizia B, ediția 2011 (n.r. pe afișul oficial este trecut greșit). Confruntarea se va desfășura joi (18.08), la Arena de Baschet din capitală, cu începere de la orele 17:30.

Ambele echipe au suferit înfrângeri în primele partide susținute în acest an. România a fost depășită în manieră categorică de SUedia, scor 93-44. Avea să fie prima victorie a scandinavilor împotriva României.

În schimb, Albania a fost învinsă de Azerbaidjan, scor 86-99, în deplasare, respectiv de Belarus, scor 71-77, pe teren propriu.

Lotul echipei României pentru acest meci este similar celui din partida cu Suedia, pierdut la 49 puncte diferență fiind format din următorii jucători:

- fundași: Adrian Tudor, Paul Chetreanu, Alex Pop, Mihai Paul
- extreme: Mihai Silvășan (căpitan), Tudor Dumitrescu, Vasile Ștefan, Andrei Căpușan, Tudor Jucan, George Toth
- pivoți: Ionuț Drăgușin, Cristian Jakab

- antrenori: John Carl Neumann, Andrei Beațu

În schimb, naționala Albaniei se prezintă la meciul de la București cu o formație în care se regăsește cel mai bun bascetbalist al acestei țări, Ermal Kurtoglu. Cunoscut sub numele de Kuqo, acesta a jucat finala campionatului național al Turciei în sezonul trecut, alături de Galatasaray Cafe Crown Istanbul.

Componența întregului lot este următoarea:

- fundași: Red Vogli, Franko Bushati, Eni Liazani, Genti Lasku, Eni Cuka
- extrem: Vildan Mitku, Algert Gjonaj, Juxhin Talelli, Mersel Aliaj
- pivoți: Ermal Kurtoglu (Kuqo), Gerti Shima, Marlin Sukaj

De-a lungul istoriei, România a întâlnit Albania de cinci ori. Primul meci oficial dintre cele două echipa datează din 1947 și s-a încheiat cu scorul de 73-19. Ultimul a avut loc vara trecută, pe 14 august, contând pentru Grupa B din Campionatul European 2011 - Divizia B, terminându-se cu victoria tricolorilor, scor 93-74.
Toate meciurile dintre România și Albania s-au încheiat cu victoria tricolorilor.

Meciul va fi transmis în direct prin intermediul postului TVR 2.

Foto: www.frbaschet.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii