Chiar dacă baschetul din România nu este unul cu o cotă impresionantă, baschetul din România a fost însă o rampă de lansare importantă pentru mai mulți jucători străini.
Site-ul nostru vă prezintă cinci jucători care și-au început cariera în țara noastră și apoi au ajuns să evolueze în cele mai puternice competiții din Europa.
Dominique Archie
Înalt de 2.01 metri, Dominique Archie s-a format în NCAA la South Carolina între 2005 și 2010. Primul său sezon la nivel profesionist l-a petrecut în NBA D-League la Austin Toros, după care a făcut pasul către Europa. Între 2011 și 2013 a evoluat în România pentru BC Timișoara. În prima stagiune pe Bega, Archie a ajutat-o pe Timișoara să ajungă în finala campionatului, pe care au pierdut-o în fața lui CSU Asesoft Ploiești.
Jucătorul american născut pe 19 august 1987 a bifat 72 de prezențe în Liga Națională de Baschet Masculin și a avut cifre statistice de 13.2 puncte, 6.0 puncte, 2.4 pase decisive și 1.1 capace pe meci.
Sezonul 2013/2014 l-a regăsit pe Archie în liga secundă din Italia la Orlandina Basket. A fost o stagiune de succes, la finalul căreia s-a obținut promovarea în Serie A. Archie și-a prelungit contractual cu formația italiană pentru două sezoane, dar în partea a doua a sezonului 2014/2015 a semnat în Belgia cu Oostende. În Belgia, extrema născută în Augusta, Georgia a cucerit două titluri (2015, 2016) și o cupă (2016). Archie a revenit la Orlandina pentru sezonul 2015/2016, după care a mers în Israel la Bnei Herzliya. În 2018/2019 Varese a obținut semnătura lui Dominique, care a înregistrat 11.2 puncte, 4.6 recuperări și 1.6 pase decisive în Lega A. Alături de italieni, Archie a jucat în EuroCup în sezonul pecedent. În actualul sezon, Archie a ajuns la Chalons Reims, în prima ligă a Franței, acolo unde a înregistrat 10.5 puncte, 4.7 recuperări și 1.3 pase decisive în 24 de partide, până la întreruperea competiției.
Courtney Fortson
Sezonul 2010/2011 a fost unul cu mari ambiții pentru Steaua Turabo București, care în acea stagiune a evoluat și în EuroChallenge. Trupa militară a mizat în acea stagiune la poziția 1 pe Courtney Fortson, un fundaș de 1.80 metri care tocmai absolvise Arkansas University. Americanul nu a rezistat până la finalul sezonului în România și în martie 2011 s-a întors în SUA, unde a jucat în NBA D-League pentru Reno Bighorns.
Sezonul 2011/2012 a fost cel în care Fortson a bifat 10 prezențe în NBA. Conducătorul de joc a jucat patru partide pentru Los Angeles Clippers și alte șase pentru Houston Rockets. În vara lui 2012, Fortson a semnat din nou cu Clippers dar nu a mai avut ocazie să joace în NBA și a fost „retrogadat” la Los Angeles D-Fenders în D-League.
Courtney Fortson a revenit în Europa în Rusia, unde a jucat pentru două sezoane la Avotodor Saratov, cu prezențe în Liga VTB și Eurochallenge, competiție în care a reușit un triple-double de efect, 30 de puncte, 12 recuperări și 13 pase decisive. În 2015/2016 Americanul a semnat cu Banvit Bandirma, echipă cu care a jucat în EuroCup. Pentru Fortson au urmat patru sezoane în China pentru Zhejiang Guangsha și Sichuan Blue Whales. Cea mai mare performanță în Asia a fost câștigarea titlului de MVP al CBA League în sezonul 2017/2018, la finalul căruia a avut medii statistice de 31.1 puncte, 11.o pase decisive și 7.2 recuperări.
Will Hatcher
CSU Sibiu a fost a doua echipă din cariera lui Will Hatcher, dar a fost prima experiență la nivel de primă ligă. Fundașul de 1.88 metri a absolvit în 2006 la Miami University iar primul sezon profesionist l-a petrecut la echipa germană de ligă secundă Dragons Rhondorf. Will Hatcher a impresionat la Sibiu și a fost ales în All Star Game în 2007/2008, dar a părăsit țara noastră după acel sezon. A jucat apoi la BK Decin, Keravnos, Hapoel Galil Gilboa, PAOK Salonic, STB Le Havre și Spirou Charleroi. Și-a trecut în palmares în aceasă perioadă o Cupă a Ciprului.
Cel mai bun sezon al carierei a fost probabil cel petrecut la Partizan Belgrad, în 2016/2017. El a avut atunci medii statistice de 15.4 puncte, 4.0 pase decisive, 1.6 recuperări. Tot în acea stagiune, Hatcher a fost inclus în a doua echipă din Basketball Champions League.
Hatcher a jucat apoi pentru un sezon în Italia la Dinamo Sassari, echipă cu care a evoluat din nou în Basketball Champions League. S-a întors în Grecia la PAOK iar în 2019 a fost cel mai bun marcator al finalei cupei, pierdută cu scorul de 79-73 în fața lui Panathinaikos. În actuala stagiune, Hatcher a rămas în Grecia și a jucat cu BC Peristeri, evoluând din nou în Basketball Champions League.
Clevin Hannah
În 2010 ajungea la Miercurea Ciuc un fundaș de 1.78, care tocmai absolvise Wichita State. Născut pe 15 noiembrie 1987 în Rochester, New York, Clevin Hannah a avut un sezon impresionant în România, chiar dacă a evoluat la o formație fără aspirații. În 23 de partide în LNBM, Hannah a acumulat statistici de 21.2 puncte, 6.2 recuperări și 3.1 pase decisive.
Nu a rămas în România decât pentru sezonul 2010/2011 și a mers apoi în Finlanda, la Kauhajoen Karhu. În „țara celor 1000 de lacuri” a stat tot o stagiune, după care a mers în Franța, la Evreux, unde a jucat în liga secundă și la SLUC Nancy, în prima ligă. Hannah s-a transferat apoi în Liga ACB la Joventut Badalona. În sezonul 2015/2016 a trecut la Bilbao Basket, echipă cu care a jucat în EuroCup. Stagiunea următoare a împărțit-o între Buyukcemece și Lietuvos Rytas. După un sezon ratat în Lituania a revenit în Spania la UCAM Murcia. Tot un sezon a petrecut și aici dar a urmat transferul la Gran Canaria, unde în stagiunea 2018/2019 a și debutat în Euroligă. A bifat 18 partide în cea mai puternică competiție continentală și medii statistice de 9.3 puncte, 3.7 pase decisive și 1.6 recuperări. Actualul sezon la început la MoraBanc Andorra și a jucat din nou în EuroCup.
La nivel de echipă națională, Clevin Hannah reprezintă Senegalul iar în 2017 a cucerit medalia de bronz la AfroBasket.
Ricky Hickman
În 2007 Ricky Hickman a ajuns în România la CS Otopeni, după ce a absolvit la UNC Greensboro. Chiar dacă aici nu a găsit cele mai bune condiții, așa cum declara ulterior, baschetbalistul american și-a continuat dezvoltarea profesională. În România a avut medii statistice de 19.0 puncte, 5.1 recuperări și 4.3 pase decisive. Contractul lui Hickman nu a fost prelungit de CS Otopeni, după cum afirmau unele surse, din cauza faptului că acesta a solicitat o mărire de salariu de 500 de dolari. Sezonul 2007/2008 avea să fie singurul petrecut de Hickman în România.
A plecat în Germania la Giessen 46ers pentru un sezon, apoi în Finlanda la Namika Lahti și apoi în Italia în liga secundă la Casale Monferrato. Declicul carierei a venit în stagiunea 2011/2012 la Scavolini Pesaro, în prima ligă din Italia. El a înregistrat medii statistice de 16.0 puncte, 3.0 recuperări și 3.0 pase decisive, după care a venit transferul la Maccabi Tel Aviv.
În Israel, Hickman a atins apogeul carierei, încununat cu cucerirea Euroligii în 2014. În acel sezon a acumular 12.2 puncte, 2.6 recuperări și 2.7 pase decisive în competiția supremă a Europei. Tot cu Maccabi a cucerit două cupe și un titlu în Israel. După titlul din Euroligă, Hickman a plecat la Fenerbahce, unde a petrecut două sezoane. A continuat să joacă în Euroligă pentru alte două sezoane, la Olimpia Milano și Brose Bamberg. La 34 de ani, Hickman a început stagiune 2019/2020 ca agent liber iar pe 6 ianuarie 2020 s-a alăturat lui Pallacanestro Trieste.
Ricky Hickman este dovadă clară că munca și perseverența te pot duce pe culmile succesului chiar dacă startul de carieră nu este întotdeauna încurajator. De menționat este faptul că baschetbalistul originar din North Carolina a ajuns la Otopeni după ce a fost refuzat de maghiarii de la PVSK Pecs.
foto: sporpictures.eu/euroleague.net
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!