Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CRONICĂ. BC Miercurea Ciuc – ”U” Mobitelco 79-90

Roxana Prichici

Roxana Prichici
29.01.2011

Vicecampioana a avut emoții în fața ultimei clasate, fiind condusă la pauza mare la Miercurea Ciuc, 41-40. Cu Zoran Krstanovic din nou imperial, clujenii au confirmat calculele hârtiei în a doua repriză, scor final 79-90 (24-24, 17-16, 15-24, 23-26).

”U” Mobitelco a condus 0-2 și 2-5 în primele minute, dar gazdele au întors scorul la 10-5 și meciul care se anunța a fi un galop de sănătate pentru vicecampioni devenea interesant. ”U” s-a apropiat la 9-10, după care s-a mers cap la cap, 12-12, 15-15, 19-19, balanța neputând fi înclinată în favoarea ei de nici o echipă până la prima pauză, 24-24. Echilibrul nu s-a rupt nici în sfertul doi. Clujenii s-au aflat la conducere marea majoritate a timpului, dar nu au reușit să se desprindă la mai mult de patru puncte, 30-34, 33-37, 36-40, iar falimentul total din ultimele trei minute i-a trimis pe minus la cabine, 41-40.

La reluare, trupa lui Țenter a apăsat accelerația și a reușit un parțial de 0-9, ducând scorul la 41-49. BC Miercurea Ciuc a readus echilibrul pe tabelă, 50-52, 52-54, dar ”U” a mai avut o răbufnire pe finalul sfertului trei, distanțându-se 56-64. În ultimele zece minute nu s-a mai pus problema învingătoarei, avantajul lui ”U” a crescut considerabil, cea mai mare diferență înregistrată fiind de 17 puncte, 69-86 și 73-90. Ciucanii au încheiat meciul cu două reușite consecutive din spatele semicercului, acestea au contat însă doar pentru stabilirea scorului final, 79-90.

Marcatori

BC Miercurea Ciuc: Hannah 23, Huffman 23, Coleman 12, Levine 12, Samoilă 9. 
"U" Mobitelco: Krstanovic 34, Dykes 21, Silvășan 12, Fometescu 11, Thomson 8, Cuic 2, Pop 2.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii