Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CRONICĂ. BC Mureş - Gaz Metan 88-100

Costin Marinescu (Tg. Mureş)

Costin Marinescu (Tg. Mureş)
07.04.2011

  28-30,12-24,23-23,25-23   
          88-100      
BC Mureş STATISTICA Gaz Metan

Gaz Metan Mediaş este cea de-a doua echipă calificată în finala mare a Final 4 Cupa României după ce a trecut de BC Mureş cu 100-88.

Jason Forte ,Andrei Căpuşan şi Jujuan Cooley s-au combinat pentru 65 de puncte şi 19 recuperări, insuficient pentru a face faţă unei echipe care a avut 5 jucători care au marcat peste 10 puncte.

Titus Nicoară a terminat partida cu 16 puncte şi 15 recuperări. Jarett Howell aavut 23 de puncte şi un procentaj de 90% la aruncările libere, capitol unde a excelenat pe finalul partidei când mureşenii au încercat să revină în joc scurtând cât mai mult atacurile adversarilor.

Citiţi în continuare desfăşurarea partidei aşa cum a fost ea transmisă live de site-ul nostru.

Semifinala a debutat cu acţiunea "Donează o jucărie de pluş" unde sala, plină până la refuz, s-a umplut de jucării aruncate din tribună de spectatori pentru a aduce un zâmbet pe chipurile copiilor încercaţi de soartă.

Primul 5 al celor două echipe:

BC Mureş: Cooley,Forte, Căpuşan Lăpuşte, Mladenovic

Gaz Metan: Howell, Mitchell, Dumitrescu, Nicoară, Ivanovic

Sfertul 1 

Min 1. Egalitate pe tabelă, 4-4, după primul minut de joc. Căpuşan şi Forte înscriu pentru Mureş în timp Ivanovic şi Howell pentru Mediaş.

Min2 Mureşul greşete în atac iar recuperările defensive se transformă în puncte pe contraatac ale Gazului

Min 4. Forte egalează de la mare distanţă, 7-7, Cooley este faultat pe contraatac şi transformă cele două libere, prima cu mult noroc, pentru 9 - 7

Min 5. Flavius Lăpuşte nu îl poate apăra pe Ivanovic iar sîrbul marchează 4 puncte pentru 15-11

Min. 6 Jason Forte înscrie pe pătrundere pentru 13-15 dar în apărare îl faultează pe Mitchell şi acumulează cea de-a doua greşeală. Lăpuşte înscrie de 3 puncte pentru 16-17 dar Howell dăreplica şi diferenţase mentţine la 4 lungimi, 16-20 

Min 7. Dumitrescu înscrie şi el de la mare distanţă dar în apărare este depăşit de Forte care înscrie de sus. Scor 20-23. Mladenovic înscrie printr-un fade away jump shot din faţa lui Ivanovic

Min 9. Velikovic ratează de 3 puncte iar pe contraatac Mladenovic înscrie din pasa lui Forte şi Mureşul ia din nou conducerea, 26-25

Min 10. Jucan marchează şi el de la mare distanţă dar Căpuşan înscrie de sus pentru a egala la 28. Velikovic înscrie 2 puncte iar aruncare lui Forte de dincolo de jumătatea terenului nu îşi atinge ţinta şi scorul primei pauze este 28-30

Marcatori: BC Mureş: Forte 11, Căpuşan 6

Mediaş Ivanovic 9, Howell 7

Sfertul 2

Min 11. Drăguşin la Mediaş şi Dumitru la Mureş intră pe parchet. Căpuşan egalează la 30 printr-un coş din zero grade.

Min. 12  Căpuşan înscrie şi de la 3 puncte din pasa lui Cooley şi tot el se apără excelent la Ivanovic şi forţează un turnover

Min. 13.  Ivanovic înscrie două puncte iar Velikovic este faultat pe o aruncare de 3 puncte. Mingea intră în coş şi Mediaşul trece la conducere, 35-33 ,şi beneficiază şi de o arucare liberă. Time Out Mureş

Min 14. Mladenovic ratează o aruncare din cârlig de lângă Drăguşin iar ivanovic continuă să marcheze şi Mediaşul se distanţează  la 4 puncte, 33-37.

Min 15. Nicoară, intrat pe teren în locul lui Ivanovic marchează din pasa lui Drăguşin iar Howell măreşte ecartul la 8 puncte, 33-41, pe contraatac.

Min. 16. Nicoară înscrie de la semidistanţă iar Jucan de trei puncte. Mediaşul se distanţează la 13 puncte, 33-46. Mediaşul trece în pressing pe tot terenul şi forţeazăMureşul să arunce de afară, fără succes însă. Howell marchează 3 puncte iar Cooley îi dă replica, păstrînd diferenţa pe tabelă, 36-49

Min 18. Mureşul nu poate penetra apărarea zonă a Mediaşului iar aruncările de la mare distanţă refuză să le intre în continuare în coş.Căpuşan marchează din căciulă după o fază bine lucrată de mureşeni însă Drăguşin joacă unu la unu cu Mladenovic,profită de avantajul înălţimii şi înscrie la rîndu-i

Min 20. Forte înscrie pe pătrundere,la fel şi Howell iar scorul devine 40-54, cu 35 de secunde rămase dde jucat pînă la pauza mare. velikovic şi Căpuşan ratează câte o aruncare şi scorul pauzei este 40 - 54

Principalii marcatori la pauză:  

BC Mureş: Forte 13, Căpuşan 13,

Gaz Metan:  Howell 14, Ivanovic 13

Sfertul 3

Min. 21 Mladenovic înscrie din pasa lui Cooley după un pick and roll şi tot el marchează două libere pentru a reduce diferenţa la 10 puncte, 44-54

Min. 22. După patru acţiuni terminate cu greşeli de ambele părţi, Cooley marchează de la mare distanţă însă Ivanovic şi Mitchell îi dau replica şi scoruldevine 47-59.

Min 23. Tot Mitchell  marchează pe contraatac, 47-61, iar la capătul celălalt al terenului îl faultează pe Mladenovic. Sîrbul înscrie doar o liberă, 48-61

Min. 25. Monster dunk al lui Mitchell pe recuperarea unei aruncări ratate de Howell...Sala aplaudă reuşita..Căpuşan înscrie şi el de sus pe contraatac, Liviu Dumitru marchează un coş cu fault iar scorul devine 53-63 la jumătatea sfertului

Min 26. Forte îl copiază pe Mitchell la celălalt panou...Sala este din nou în extaz simţinând momentul bun al favoriţilor

Min 27 Dumitrescu înscrie 5 puncte consecutiv iar scorul devine 55-68 cu 2:58 până la ultima pauză

Min 28. Cooley ratează o aruncare de la trei puncte, Nicoară marchează două libere  iar scorul este 57 - 70 cu 2 minute rămase din sfert

Min 29. Dumitrescu înscrie din nou de dincolo de semicercul de 6.75m, scor 59-73, iar Cooley rateaza 2 libere dînd ocazia medieşenilor să se distanţeze la 16 puncte printr-un coş al lui Ivanovic

Min 30. Run-ul Mediaşului continuă prin punctele lui Jucan marcate după ce l-a evitat pe Forte ce se pregătea să îl blocheze. Lewis închide sfertul cu o aruncare de la mare distanţă şi scorul după 30 de minute este 63-77 pentru Gaz Metan

Sfertul 4

Min 32. După o serie de greşeli de ambele părţi, Drăguşin îl depăşeşte pe Mladenovic pe pătrundere şi înscrie iar Nicoară o bagă în coş de la mare distanţă, scoruldebenind 65-82

Min 33. Forte înscrie de sus pe contraatac  dar mureşenii nu reuşesc să oprească nicio acţiune în apărare şi Howell anulează punctele lui Forte

Min 35. Forte continuă să fie singurul jucător din tabăra Mureşului capabil să înscrie, marcînd două coşuri consecutive de 3 puncte şi ducând scorul la 73-84. Nicoară înscrie aproape din zero grade cu panoul pentru 73 - 88.

Mureşul nu este capabilă să recupereze mingea sub propriul panou,medieşenii având deseori şansa de a marca puncte pe recuperări ofensive.

Min. 36. Forte interceptează o pasă a Mediaşului şi pleacă pe contraatac iar Dumitrescu încearcă să îl oprească prin fault. americanul înscrie ambele libere primite în urma faultului antisportiv al lui Dumitrescu iar pe posesia aferentă Căpuşan marchează ducând scorul la 77-88 

Min 37. Nicoară şi Forte înscriu câte două puncte pentru 79 - 91 iar cu 2 minute rămase de joc Deri Csaba, antr. Mureşului, cere time out

Min 38. Mureşul faultează repede pentru a intra în penalizare şi la79 - 93 speră în miracolul aruncărilor de la mare distanţă şi al apărării. Cooley interceptează iar pe pătrundere Nicoară îl faultează. Americanul marchează ambele libere şi face fault rapid trimitându-lpe Howell libere. Medieşeanul înscrie doar o aruncare iar pe poziţional Căpuşan marchează de la mare distanţă, 84 - 94  

Min 40. Căpuşan încearcă din nou de la 3 puncte dar ratează. Tot el îl trimite pe Howellla libere, acumulând cea de-a 5-a greşeală  personală. Howell marchează iar sarabanda liberelor continuă. Cooley înscrie 4 puncte printr-un coş de la mare distanţă cu fault dar timpul rămas din meci este insuficient pentru a mai reuşi ceva.

Scor final 88 - 100 şi Gaz Metan Mediaş va disputa finala mare cu Steaua Turabo Bucureşti

 

 

 

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii