Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Cronică. Cupa României, masculin: BCM U Pitești – CSU Sibiu 86 – 73

Bogdan Gabriel

Bogdan Gabriel
25.09.2011

În această seară, BCM U Pitești a învins pe teren propriu pe CSU Sibiu, cu scorul de 86 – 73 (20-17, 14-15, 21-19, 31-22) , într-un meci ce a contat pentru returul optimilor de finală ale Cupei României la baschet masculin. Astfel, prin această victorie, echipa lui Tudor Costescu avansează în turul al doilea al acestei competiții, în timp ce formația din Sibiu a fost eliminată, pierzând la 13 puncte diferență meciul de astăzi.

Sfertul întâi a fost unul echilibrat, în care avantajul gazdelor nu a fost mai mare de șase puncte pe toată durata acestuia. Anton Kazarnovski a fost principalul marcator pentru gazde, acesta izbutind șapte puncte în primele zece minute de joc, Darko Vujacic și Richard Hallett completând fiecare cu câte o aruncare de trei puncte. Acest echilibru nu ar fi fost însă de ajuns pentru ca formația din Sibiu să se califice mai departe, aceștia venind după o înfrângere pe teren propriu din turul acestei faze ale Cupei României, acumulând un minus de șapte puncte.

Minutul doi al sfertului cu același număr a reprezentat un moment cheie, atunci când prin coșul cu fault transformat de către Jaytonah Wisseh, Sibiul a trecut pentru prima oară la conducere, tabela indicând în acel moment scorul de 22 – 23.  A fost pentru singura dată când oaspeții au fost în avantaj în acest meci, fapt ce a ținut aproape tot sfertul secund, însă reușita de trei puncte a lui Octavian Popa Calotă din ultimele 30 de secunde de joc a răsturnat situația, acesta ducându-și noua sa echipă în avantaj la pauză, tabela indicând în acel moment scorul de 34 – 32.

Sfertul trei al meciului a decurs cum nu se putea mai bine pentru gazde, care în minutul șapte au ajuns la un avantaj de 13 puncte, aceasta fiind cea mai mare diferență de scor a partidei, scor 54 – 41. CSU Sibiu a reușit să recupereze din deficit prin reușite precum cele ale lui Kaylone Riley, care a contribuit imediat cu cinci puncte pentru a ajuta la revenirea echipei sale, formație care a terminat acest sfert cu un deficit de doar patru puncte.

Începutul ultimului act al jocului a aparținut tot gazdelor, care au reușit să se distanțeze la șapte puncte, prin coșul lui Richard Hallett din spatele liniei de trei puncte. În acest sfert, Uros Velickovic a izbutit trei aruncări de trei puncte extrem de importante, exact în momentele în care echipa adversă urma să se apropie foarte mult, reducând la tăcere formația din Sibiu.

Astfel, prin această victorie, BCM U Pitești se califică mai departe în turul al doilea, formația lui Tudor Costescu dând dovadă de omogenitate și de dorință de victorie mai mare decât sezonul precedent.

 

Remarcați au fost:

BCM U Pitești: Anton Kazarnovski – 24 puncte, 13 recuperări; Popa Calotă – 18 puncte; Uros Velickovic – 16 puncte, 5 pase decisive. 

CSU Sibiu: Jaytornah Wisseh – 20 puncte; Kaylone Riley – 15 puncte, 13 recuperări; Cristian Crăciun – 13 puncte.

1 comentariu la aceasta stire:
  • cris :

    sibiu
    mi-a placut modul sobru de abordare al meciului de catre cristi craciun . un jucator la deplina maturitate sportiva. felicitari!

    cu 13 ani în urmă (26.09.2011) Raspunde

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii