Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CRONICĂ. Energia Rovinari – Gaz Metan Mediaș 76-71

Roxana Prichici, Foto: sportingorj.ro

Roxana Prichici, Foto: sportingorj.ro
27.03.2011

 

  19-18, 18-18, 20-13, 19-22  
    Energia Rovinari     76 - 71        Gaz Metan Mediaş      
Energia Rovinari STATISTICA Gaz Metan Mediaş

Rămași în afara play-off-ului, gorjenii continuă să facă spectacol. După meciul maraton din etapa trecută de la Târgu-Mureș, pierdut in extremis de gorjeni, 102-100, Energia și-a vărsat ”nervii” pe Gaz Metan. În urma eșecului de la Târgu-Jiu, medieșenii pot fi egalați la puncte, 49, de Steaua Turabo și BC Mureș, formații care joacă duminică cu BCM U Pitești, respectiv CSU Asesoft, și riscă o cădere usturătoare în clasament pe final de retur, având în vedere că în ultimele două etape vor întâlni BC Mureș și CSU Asesoft.

Prima repriză de la Târgu Jiu a stat sub semnul echilibrului. Energia s-a desprins la 12-7 în debutul meciului, dar oaspeții au reușit un run de 0-6, întorcând scorul în favoarea lor, 12-13. Bigus a trecut sfertul inaugural în contul echipei sale printrun three point play, 19-18, după care gorjenii au sprintat spre 36-26. Gazul s-a ”aprins” și prin reușitele de trei ale lui Howell și Ivanovic a strâns scorul până la pauza mare, 37-36.

La revenirea de la cabine, formația gazdă a pus șapte puncte consecutive pe tabelă, distanțându-se la 44-36. Jocul s-a echilibrat, a urmat un parțial de 14-13 care a menținut Energia la plus opt după o jumătate de oră de la primul fluier, 57-49. Un coș cu fault al lui Nikolic și o reușită de trei a lui Darby au majorat pentru a doua oară de-a lungul meciului diferența la zece puncte în favoarea gorjeniilor, 63-53, dar medieșenii au apăsat accelerația și s-au apropiat la 63-62. Oluic a scos Energia din faliment, 65-62, și trupa lui Slobodan Nikolic s-a distanțat din nou, 70-64. Mitchell și Ivanovic au făcut 70-68, iar Gazul a avut chiar șansa egalării, însă a risipit două atacuri. Ocaziile s-au răzbunat și Lupusavei a aruncat sala în aer, scuturând plasa coșului din spatele semicercului pentru 73-68, pentru ca Nikolic să ducă scorul la 75-68 prin două libere. Coșul de trei a lui Howell a mai contat doar în statistici, Troupe închizând tabela de la linia de pedeapsă, 76-71.

Energia: Darby 21, Troupe 18, Bigus 15, Nikolic 10, Mocanu 7, Lăpușavei 3, Oluic 2.

Gaz Metan: Howell 16, Mitchell 13, Ivanovic 12, Velickovic 12, Nicoară 9, Drăgușin 6, Dumitrescu 2, Kinloch 1.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii