CSU Asesoft Ploiești, vicecampioana în exercițiu a României, și-a prezentat lotul de jucători și echipamentul în cadrul unei ceremonii care a avut loc cu ocazia unei întâlniri cu presa dar la care au luat parte și câțiva suporteri ai formației prahovene.
Componența lotului cu care antrenorii Vladimir Arnautovic și Sorin Hartman pornesc la drum în sezonul competițional 2011/12 este următoarea:
- fundași: Rade Dzambic, Aleksandar Vlahovic, Vlad Dogaru, Andrei Lupușoara
- extreme: Levente Szijarto, Matei Nună, Mike Jones, Andrei Căpușan, Vlad Dumitrescu, Andrei Movileanu
- pivoți: Cătălin Burlacu, Drasko Albijanic, Vlad Negoițescu, Marian Arărău
Echipa prahoveană va evolua în echipament Adidas, noul sponsor tehnic al echipei din Ploiești urmând să fie partener al lui CSU Asesoft în următoarele două ediții de campionat.
Iată ce au spus câțiva dintre protagoniștii evenimentului:
Vladimir Arnautovic:, antrenorul vicecampioanei: “Avem un lot de jucători numeros şi echilibrat. Pornim la drum motivaţi şi vrem să ne adjudecăm ambele trofee puse în joc, Cupa României şi titlul de campioni.”
Andrei Căpuşan, extremă: “Cunosc bine echipa Energiei Rovinari, am jucat la Târgu Jiu un an. Este o formaţie bună, dar care şi-a pierdut din exprimare şi experienţă prin plecările din această vară. Cred că va fi o echipă care va pune probleme în campionat formaţiilor de top.”
Cătălin Burlacu, căpitanul echipei: “Am fost cu toţii dezamăgiţi de ratarea titlului. Avem o echipă nouă, cu jucători care au înţeles perfect încă de la început ce se aşteaptă de la ei. Am pierdut la capitolul fizic, însă am câştigat mult mai mult ca şi mentalitate şi disciplină. Uneori ai nevoie de mai puţini muşchi şi mai mult creier.”
Foto și declarații: www.csuasesoft.ro
1 comentariu la aceasta stire:
Capusan...
cu 13 ani în urmă (15.09.2011) RaspundePoate tu tu-ai pierdut din exprimare si experienta plimbandu-te de la o echipa la alta dupa bani.A propos la Ploiesti cat stai?! La cum ai jucat la Mures iti dai cam mult cu parerea!!! PAREREA MEA....
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!