Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

CSU Cuadripol Braşov, la prima victorie după cinci luni de "secetă"

Costin Marinescu

Costin Marinescu
18.04.2011

Victoria lui CSU Cuadripol Braşov în faţa lui CS Otopeni în meciul trei al seriei contând pentru Faza I a Playoutului 2011 a fost prima după cinci luni de “secetă”.

Pentru a descoperi precedentul meci câştigat de braşoveni în această ediţie de campionat trebuie să ne întoarcem până pe 21 noiembrie 2010, când, într-o partidă contând pentru Etapa a XIa a sezonului regulat, Cuadripol a învins pe BC Perla Hargitei cu 75 – 70.

Din acel moment şi până la meciul câştigat contra celor de la Otopeni, Braşovul a disputat 21 partide fără a obţine victoria.

De altfel CSU Cuadripol a avut cel mai slab record în actualul sezon al Diviziei A, terminând sezonul pe ultimul loc, cu o victorie şi 29 de înfrângeri.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii