În patru sezoane petrecute la Ploieşti, Dado Arnautovic a cucerit trei titluri de campioană naţională şi două titluri ale Cupei României. Stagiunea următoare tehnicianul sârb se va afla la cel de al 5-lea sezon ca şi principal al grupării CSU Ploieşti.
Într-un interviu acordat site-ului oficial al clubului prahovean, csuasesoft.ro, Arnautovic a vorbit despre noul sezon, despre componenţa echipei dar şi despre sportivii ce au evoluat în ediţia trecută de campionat la CSU. În opinia tehnicianului echipa trebuie să fie mai bună anul acesta, deoarece sunt trei jucători din spaţiul ex-iugoslav, iar forţa grupului ar putea face diferenţa.
Dado, mai puţin de 3 săptămâni până la debutul unui nou sezon.
Aşa este, mai avem 2 zile de pregătire fizică, băieţii se află într-o stare bună, suntem cu toţii nerăbdători ca noul sezon să înceapă. Până atunci, însă, ne-am antrenat în sala Colegiului Naţional „Ion Luca Caragiale”, pe Stadionul Astra şi la Izvorani. Sperăm ca la începutul lunii septembrie Sala de la Brazi să fie dată în folosinţă pentru a ne putea obişnui cu panourile, suprafaţa de joc şi vestiarele.
Asesoft a încheiat sezonul trecut cu 5 jucători americani în lot. Acum, sunt 3 baschetbalişti din spaţiul ex-iugoslav şi unul singur de peste Ocean.
Da, ar trebui să fim mai buni anul acesta. Şi jucătorii din sezonul trecut erau băieţi cu calitate, dar care nu aveau experienţă. Plus de asta, americanii ce evoluează în Europa au nevoie de timp pentru a se acomoda, mulţi dintre ei au conştientizat prea târziu şansa pe care au avut-o de a juca la un club de talia Asesoftului. Tocmai de aceea, am decis ca în noul sezon să fim mai pragmatici, să lăsăm spectacolul pe plan secund şi, bineînţeles, să redescoperim jocul clasic ce ne-a adus atâtea satisfacţii.
Dintre jucătorii străini din sezonul precedent, pe care îl regreţi cel mai mult?
(râde) ... Pe nici unul! Sincer, m-am gândit la un moment dat să continuăm colaborarea cu Mack, Westrol sau Qarraan, dar nu ne-am aflat pe aceeaşi lungime de undă. Unii au avut pretenţii salariale exagerate, aşa că ne-am reorientat, şi, zic eu, am ales chiar foarte bine.
Dar în ceea ce priveşte românii?
N-aş vrea să comentez prea multe pe marginea acestui subiect. Este alegerea lor, le doresc succes.
Are încredere în forţa grupului
Care este jucătorul de la care aştepţi cel mai mult în noul sezon?
În primul rând, mă aştept ca forţa grupului să facă diferenţă. În ceea ce priveşte jucătorii sosiţi în această vară, am mare încredere în Rade Dzambic, este un baschetbalist experimentat şi cred că, prin asta, am spus totul. De asemeanea, Vlahovic este un jucător tânăr, de perspectivă, care va creşte mult. Veţi vedea acest lucru. Albijanic a avut oferte numeroase, dar a ales să vină la Asesoft. Este un pivot mobil pentru poziţia 5, ce stăpâneşte foarte bine procedeele caracteristice unui jucător de gabarit. Mike (n.r. Jones), în schimb, trebuie să înceapă să joace, să redevină jucătorul de dinaintea momentului accidentării. Mizez pe faptul că nu se mai află la prima experinţă europeană şi aştept de la el să fie nu doar un baschetbalist spectaculos.
Va fi greu să omogenizezi relaţiile de joc?
Cred că anul acesta va fi ceva mai uşor. Vorbim aceeaşi limbă, mă refer aici la jucătorii sârbi. În plus, odată cu venirea lor, echipa a devenit mult mai disciplinată, sunt baschetbalişti care trag tare la antrenamente şi ştiu ce vor. Aştept cu nerăbdare primul meci amical, cu Dinamo, pentru a-mi face o părere asupra garniturii de bază.
Ce echipă crezi că s-a întărit cel mai mult?
Sunt echipe bune care şi-au păstrat nucleul de jucători. BC Timişoara, cred eu, a avut o campanie interesantă de achiziţii, U Cluj sau Gaz Metan nu au schimbat prea multe, iar BC Mureş a câştigat mult prin aducerea lui Tudor şi a lui Stănescu. Vom vedea ce va fi. Sper ca noi să avem ultimul cuvânt.
Va reprezenta un impediment faptul că veţi juca la Brazi?
Asta este situaţia, trebuie să ne obişnuim. Sunt convins însă că băieţii nu vor avea probleme. Avem parte, totuşi, de o sală cochetă, chiar dacă nu vom mai avea atât de mulţi spectatori la meciuri.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!