Formația condusă de Dan Fleșeriu, CSU Atlassib Sibiu, a pierdut fără drept de apel confruntarea cu rivala din Bănie, scor 94-83. Sibienii au recuperat mult în ultimele sferturi, însă meciul a fost decis în primul act, pe care oltenii l-au câștigat la o diferență de 18 puncte: 31-13.
Imediat după partidă, antrenorul principal al lui CSU Atlassib Sibiu, Dan Fleșeriu, a spus că echipa sa a început jocul slab, pe fondul agresivității oltenilor. De altfel, Fleșeriu a motivat lipsa de pe teren a lui Michael Harrison, spunând că jucătorul a suferit o accidentare în partida cu Phoenix Galați.
„A fost un meci în care noi am început foarte slab, pe fondul agresivității adversarilor, noi nu am avut răspuns în timp util iar apoi am alergat tot meciul după ei. Nu am putut reveni. În plus, în primul sfert am luat repede faulturi la Calotă și Hardy, iar apoi a trebuit să le ducem tot meciul. Craiova are totuși o echipă foarte valoroasă care probabil va fi în primii 6. Sper că și noi, împreună cu ei, și vom mai avea ocazia să mai jucăm cu ei. Pe Harrison nu l-am folosit astăzi pentru că s-a accidentat la ultimul meci și nu era complet refăcut, așa că am preferat să nu risc să nu poată juca sâmbătă, la meciul cu Mediașul”, a spus Dan Fleșeriu, antrenorul CSU Atlassib Sibiu.
În etapa următoare, CSU Sibiu primește vizita celor de la Gaz Metan Mediaș. Partida se joacă sâmbătă, 6 februarie, de la ora 18, la Sala Transilvania.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!