
La mijlocul săptămânii trecute CSU Atlassib Sibiu a susținut o conferință de presă la care au participat antrenorul Dan Fleșeriu și cei doi co-președinți ai secției de baschet, Horațiu Floca și Laurențiu Buduleci. Pe lângă prezentarea noilor achiziții ale grupării galben-albastre, antrenorul campion în LNBF cu CSM Târgoviște, începând din acest sezon pe banca Sibiului, a vorbit și despre bugetul echipei sale, respectiv despre sumele care se învârt la ora actuală la echipele din LNBM, punând accentul pe prețul jucătorilor români, odată cu reintroducerea regulii cu un baschetbalist autohton în permanență pe parchet.
„Am încercat să aducem cei mai buni jucători raportat la bugetul pe care îl avem la dispoziție, buget care, comparativ cu 6 dintre echipele importante, cel puțin declarativ deocamdată, este mult mai mic. Sper ca jucătorii pe care îi vom aduce să facă o echipă bună și să anuleze diferențele respective. Nu ne-am putut permite să ne apropiem de niciunul dintre jucătorii români cu mare renume din campionat pentru că au salarii pe care noi nu ni le permitem să le plătim din păcate. Nu vreau să dau cifre, dar din salariul unui singur astfel de jucător noi ne-am adus toți străinii. Mai sunt încă români pe piață, poate dacă prețul lor va fi acceptabil pentru noi sau noi vom găsi surse noi de finanțare, atunci vom putea aduce și jucători mai cu nume, dar nu neapărat mai buni ca ce avem. La jucătorii străini avem 5 contracte semnate și mai avem nevoie de unul singur, un jucător pe poziția 2. Sunt foarte multe variante, cel puțin 15 nume avem acum pe listă, dar niciunul dintre ei nu este exact ceea ce îmi doresc”, a declarat Dan Fleșeriu în cadrul conferinței de presă.
De curând, Mircea Cristescu, președintele executiv al U-BT Cluj, declara că echipa sa se află în discuții avansate cu americanul Kyndall Dykes, sportiv care în sezonul precedent a jucat în echipamentul grupării BC Mureș. Dan Fleșeriu l-a dat exemplu chiar pe fostul campion al României și actual vicecampion, spunând că la nivel de zvon, Dykes cere 20.000$ pe lună.
„Bugetul nostru este egal cu bugetul pe care o echipă aflată foarte aproape de Sibiu îl dă unui singur jucător. Față de sezonul trecut, bugetul nostru este puțin mai mic. Referitor la bugetele altor echipe și la ce salarii oferă jucătorilor, totul este la nivel de zvon, ce aud de la impresari, dar vă dau un exemplu, Kyndall Dykes cere 20.000$ pe lună și primește deocamdată 15.000$, repet este un zvon, nu știu nimic concret. Sunt jucători cu care am vrut noi să discutăm, dar de care pur și simplu nu am putut să ne apropiem, doar dacă jucam 1 la 1 sau campionat de 3 la 3”, a subliniat noul antrenor al CSU Atlassib Sibiu.
Totodată, întrebat de jurnaliști care echipe arată cel mai bine până în prezent, fostul antrenor al CSM Târgoviște și CSM Satu Mare, a spus că sunt 6 echipe în LNBM cu pretenții.
„După transferurile efectuate deocamdată cred că Clujul, Steaua și Energia vor fi în top, Oradea la fel de bine ca anul trecut, sper să nu mai aibă parte de accidentările din sezonul precedent, de Timișoara știu că vor să facă mult mai mult decât anul trecut. De asemenea, Dinamo mă surprinde cu ce sume aruncă pe piață și la ce jucători români fac oferte. Cred că vor exista 6 echipe cu bugete mari”, a concluzionat tehnicianul sibian la origine.
CSU Atlassib va avea o bancă tehnică în noul sezon competițional compusă desigur din principalul Dan Fleșeriu, acesta fiind secondat de Cătălin Vulc și spaniolul Jose Silva Moreno. De asemenea, la nivel de lot, vor continua la Sibiu românii Octavian Popa Calotă, căpitanul echipei, Vlad Tincu, Lucian Manițiu, Daniel Banciu și Georgian Păun. Din punct de vedere al achizițiilor, trupa de pe Cibin a bătut până acum palma cu românul Cornel Cioacătă, canadienii Richard Amardi și Marek Klassen, respectiv americanii William Mathias Paul, Lawrence Gilbert și Nick Evens.
*Foto: Răzvan Păsărică (sportpictures.eu)
7 comentarii la aceasta stire:
hmmm
cu 10 ani în urmă (13.07.2015) RaspundeDe banii aia or sa joace!
free62
cu 10 ani în urmă (13.07.2015) RaspundeCat??? Pai la banii aia Dykes stie sa faca si cartofi prajiti in timeout-uri?
Salarii
cu 10 ani în urmă (13.07.2015) RaspundeIntr-o proportie covarsitoare salariile jucatorilor din liga sunt net peste nivelul lor valoric si obscene in lumina realitatii din tara.Insa asta este efectul,ca peste tot,al distrugerii bazei piramidei(ingroziti-va inca o data,a nenumarata oara,de prestatiile loturilor nationale prezente la competitiile europene).
Pretul corect...
cu 10 ani în urmă (13.07.2015)Da halatul, halatul alb (Burlacu), cat costa...? Halatul alb, ala (Burlacu)...totusi, cat costa ? Stie cineva...?
-
free62:
Raspundefree62
cu 10 ani în urmă (13.07.2015)Pai vezi cat costa un charolaise(sau alte rase de astea scumpe), cred ca ar trebui sa aiba acelasi pret:D
intrebare
cu 10 ani în urmă (13.07.2015) RaspundeInfuzia de jucatori straini a fost motivata partial acu' niste ani in urma, ca o sa creasca numarul jucatorilor romani cu nivel competitiv ridicat. S-a intamplat asta? Daca nu, inseamna ca a fost o decizie proasta. Chiar daca avem mai mult spectacol, mai multi suporteri, baschetul romanesc nu a crescut. Parerea mea este ca trebuia investit in dotari si antrenori competenti la categoriile inferioare de varsta.
=):::::::::::::>
cu 10 ani în urmă (13.07.2015) RaspundeProblema jucatorilor romani este mult mai adanca. Nu apar jucatori romani care sa faca fata in liga nationala deoarece nivelul baschetului din ligile inferioare si din competitiile juniorilor este la un nivel foarte slab, foarte indepartat de liga nationala. Tocmai din aceasta cauza nu apar jucatori romani, pentru ca nu exista competitii inferioare de nivel mai ridicat care sa-l propulseze spre ligi mai puternice.
Trebuie lucrat mult si serios la copii si juniori, sa le fie explicate bine procedeele, schemele si sa inteleaga ca baschetul e ceva serios, nu e o simpla joaca unde bati mingea. Trebuie sa existe o competitie acerba, trebuie ca si parintii sa le creeze o viziune de viitor copiilor, sa le spuna ca pentru performanta nu e suficient sa te duci doar la antrenamente, etc.
E ca si cum am vrea sa scoatem intelectuali din copii care au facut scoli profesionale. Nu putem realiza in veci lucrul asta pentru ca ei nu au fost obisnuiti sa invete la un nivel inalt.
Imbecilii din federatie cred ca daca schimba regulile in LNB jucatorii romani vor creste in valoare.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!