Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dan Pătru a semnat cu BC Timba Timișoara

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
12.01.2011

Formația Divizionară B, BC Timba Timișoara, s-a întărit în pauza competițională cu un jucător din primul eșalon. ”Urșii”, după cum sunt numiți în Timișoara, l-au achiziționat pe Dan Pătru, fostul sportiv al BC Mureș Târgu Mureș. Extrema de 22 de ani a fost folosit foarte puțin de către Deri Csaba, el evoluând mai mult pentru satelitul Mureșului în Divizia B, unde avea medii de 20 de puncte per meci.
„Este o nouă provocare pentru mine. Ştiu că aici se doreşte construirea unei echipe puternice, iar dacă eu pot să ajut la îndeplinirea obictivelor propuse de conducerea clubului, nu pot decât să fiu bucuros”, a spus jucătorul pentru site-ul oficial al clubului. De asemenea Pătru mai are la activ o promovare în Divizia A, chiar sezonul trecut, cu BC Miercurea Ciuc.

Tehnicianul Bogdan Murărescu declară pentru aceeași sursă că este mulţumit de primul transfer al iernii „Sunt fericit că s-a decis să vină la noi. Sunt convins că ne va ajuta să ne îndeplinim obiectivul. Este un jucător talentat de care cred că aveam nevoie”.

În acest moment, BC Timba Timișoara se află pe primul loc în Seria Vest a Diviziei B, înregistrând patru victorii și o înfrângere în cinci meciuri disputate. În ordinea locurilor ocupate în clasament, din aceeași serie mai fac parte CS U Mobitelco Cluj Napoca II, Gaz Metan 2 Mediaș, BC Timișoara 2, CS Phoenix Corona Brașov și BC Mureș Târgu Mureș 2.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii