Pe site-ul youtube au fost publicate mai multe înregistrări a unei presupuse convorbiri între Sorin Ovidiu Vântu şi patronul de la CSU Asesoft, Sebastian Ghiţă, care ar fi avut loc pe 13 aprilie. Pe lângă multe discuţii politice cei doi au vorbit şi despre baschet, mai exact despre Cupa României care a fost adjudecată în acest an de către Gaz Metan Mediaş. Conform convorbirei, Ghiţă afirmă că anul trecut ei au fost care au împins Timişoara spre medaliile de aur, în timp ce anul acesta CSU Ploieşti a pierdut Cupa României deoarece Mediaşul dispune de un buget foarte mare, 1,3 milioane de euro, şi au aranjat în aşa fel încât să se impună. Ghiţă a adaugat faptul că "trebuie să-i laşi şi pe alţii să câștige”, pentru a se impune echipa sa în campionat, căci el „nu a făcut-o anapoda”. Întreaga conversație vi-o redăm mai jos, atât scris cât și audio.
Carmen Tocală, preşedinta FRBaschet spune că nu ştie la ce se referă Ghiţă când afirmă aceste lucruri şi neagă faptul că cineva ar fi venit vreodată la ea cu astfel de propuneri.
Citiţi mai jos stenograma convorbirii dintre Ghiţă şi Vântu.
Sebastian Ghiță: Am pierdut Cupa României, motiv pentru care sunt sunt (...?..).. că n-am trecut de semifinale...
Sorin Ovidiu Vântu: Am auzit că ţi-ai luat de-a m...i cu voleiu’...cu volei sau cu baschet?
SG: Baschet.
SOV: Gagici sau bărbaţi?
SG: Bărbaţi...
SOV: Mai eşti şi prost, finanţezi bărbaţi, du-te-n… N-ai şi tu un lot de 5 baschetbaliste sau 7, câte sunt la baschet?
SG: 12.
SOV: Câte?
SG: 12. Da’ nu, în sport nu merită decât volei, nu merită decât volei în sport.
SOV: De ce?
SG: Că numai voleibalistele arată bine...
SOV: apăi, dragă Sebastian, abia aici poţi să spui că Vântu a ieşit din piaţă şi a intrat Ghiţă: fu.. tu, că io nu prea mai am cu ce!
(râsete)
(altă voce): Dac-ai mâncat bătaie cu tot cu arbitrii, cu aranjamente şi tot ai mâncat bătaie...
SG: Au aranjat şi-ăia de la Mediaş şi au bani mulţi, un milion trei sute bugetu’ anu’ ăsta. Bagă de 5 ani şi ei. Anu’ trecut i-am împins noi pe Timişoara, anu’ ăsta era şi rândul lor.. Mai laşi şi pe alţii, ca să câştigăm campionatul. N-am făcut-o anapoda.
Discuția despre baschet are loc de la minutul 7:07 până la 8:20.
18 comentarii la aceasta stire:
ehh
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) Raspundeam aflat si cine castiga si campionatu...
he he
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) RaspundeAsta cu campionatu' si cupa nu prea o cred :). Anul trecut, poate echipa era de asa natura incat putea sa piarda un meci intentionat in cupa pentru ca pe urma sa demoleze echipele adverse in playoff fara niciun arbitru (ceea ce a si facut). Dar anul asta au probleme sa nimereasca cosul :).
gunoaie!
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) RaspundeAstia sunt niste (editat), atat in fapte cat si in vorbe. Ce limbaj de mahala au! Vai de mama lor...de ce nu ma mir ca totul e aranjat...
Asehotii
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) Raspundemai puteti fura ? sa va fie rusine
au fost si vor ramane niste rahati !
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) Raspundesi mai au curajul unii suporteri ai asehotilor sa mai zica ca nu cred cand au pus astia discutia pe care o are patronul lor nu altcineva. rusine sa va fie hotilor .
Cum sa creada asa ceva?
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) RaspundeVoi nu auziti pixelul albastru? E un trucaj! Rusine Dinu Patriciu!
ASEHOTII!!!!!
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) RaspundeCand va acuzau altii sareati ca arsi!! Uite ca al vostru Ghita a dat cu mucii-n fasole!!!! Ati reusit sa murdariti si acest frumos sport.Madam Tocala tu ce pazesti sau nici usturoi n-ai mancat ,nici gura nu-ti miroase???!!!!
afara din campionat
cu 14 ani în urmă (21.04.2011) Raspundear trebui exclusi din campionat atat asesoft cat si medias,baschetul nu se poate compara cu fotbalul,
DECI AFARA DIN CAMPIONAT CU HOTII SI BLATISTI
NUMAI-U
ok
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) Raspundedin punctul meu de vedere final four-ul asta numai regie nu a fost. Daca a declarat ce a declarat a facut-o ca sa para si el mai smecher decat e. Si sunt sigur ca 90% dintre romani ar fi inventat o scuza de genul. Ca sunt blaturi asta e clar. Nu cred ca este echipa sau club sportiv din romania care sa nu fi facut nici macar o data un blat.(mesaj editat)
@Ineacsu
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeVa rog sa va controlati limbajul, mesajul acesta e valabil pentru toti. @ineacsu, ai un avertisment, la urmatorul primesti ban :)
Dino67
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeMi-e foarte greu sa cred ca in Final 4, Mediasul putea aranja ceva cu Mures, imposibil, muresenii au vrut sa castige, erau acasa. Ce sa mai spunem de meciul cu Steaua. Sa fim seriosi, sunt vorbe aruncate la suparare. Cat despre campionat, ramane de vazut.... In al doilea rand citatul dvs pe header-ul de pe prima pagina, parerea mea e tendentios ... Unde a declarat cineva "Mediasul a aranjat sa castige Cupa anul acesta"? In dialogul de mai sus nu am gasit afirmatia, sau citatul asta. :-(
@Dino
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeSG: Au aranjat şi-ăia de la Mediaş şi au bani mulţi, un milion trei sute bugetu’ anu’ ăsta
Uite unde era afirmatia:D
Dino67
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeAi dreptate, seamana perfect!
ok
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeOricum, afirmatia vis-a-vis de Medias nu stiu in ce masura poate sa fie luata in serios... poate sa fie si o anumita doza de subiectivism in afirmatia lui Ghita. In schimb eu nu inteleg cu ce i-a ajutat pe cei din Ploiesti faptul ca Timisoara a castigat Cupa Romaniei. Daca se intalneau in play-off, as mai fi inteles. Pueta sa fie o intelegere de genul: eu nu dau doi bani pe Cupa, castig-o tu, dar in play-off joci linistit sa trec de tine in doar 3 meciuri. In cazul asta si-ar fi creat un mic avantaj. Chiar nu vad motivul pentru care i-ar fi impins pe Timisoreni...
balarie
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeCredeti toate tampeniile. Alea sunt vorbe intre 2 mahari dintre care unul nu mai avea de mult voie sa stea in libertate si se lauda cum ingropa el raketi, iar celalalt il tragea de limba ca sa-l inregistreze. Mi se pare perfect valida afirmatia lui birkhoff, mai ales ca anul trecut Asesoftul a sters pe jos si cu Pitesti si cu Medias, iar la Cluj nu cred ca a avut cineva pretentia ca Hargrove a fost ajutat de arbitrii sa bage mingile in cos, mai ales in conditiile in care clujenii au ratat cate 15 libere. Cate despre cupa de anul asta, Mediasul era de departe cea mai in forma si cea mai bine pregatita echipa din Final 4 si nu cred ca putea cineva sa emita pretentii.
@suporterul
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeDesi sunt din Cluj, trebuie sa recunosc ca anul trecut finala a fost pe bune... Arbitraj cu greseli de ambele parti (eu unul nu am vazut nimic tendentions). Chiar daca scorul de 4-0 arata un dezechilibru, meciurile au fost foarte stranse. Dar, ai dreptate, diferenta a fost facuta de lipsa de concentrare in momentele decisive, in niciun caz de arbitraj.
@suporterul
cu 14 ani în urmă (22.04.2011) RaspundeAcum 3 ani, intradevar arbitrajul a cam inclinat intr-o singura directie... Dar nah, a trecut ceva vreme de atunci, timpul le spala pe toate.
blaturi
cu 14 ani în urmă (23.04.2011) Raspundedino nu trebuia sa aranjeze cu muresul. era suficient sa aranjeze cu personajele principale din baschetul nostru, adica arbitrii. suporterul lu peste din cate am observat esti fan asesoft. nu-ti sugerez decat sa vizionezi cateva meciuri de-ale voastre (printre care cel de la tg.jiu este memorabil) si o sa intelegi si tu cum aveti nu stiu cate titluri de campioni in ultimii ani.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!