Marți (13.09), a avut loc ședința anuală a președinților cluburilor primdivizionare de baschet masculin. Principalul subiect de discuție a fost, așa cum era normal, trecerea baschetului la statut profesionist și implicit schimbările ce vor urma, începând din sezonul competițional 2012/13.
Conducerea FR Baschet a propus crearea unei ligi profesioniste dar aceasta a fost respinsă de către cluburi. Pentru realizarea unei astfel de ligi este nevoie ca cel puțin șase cluburi să-și dorească acest lucru.
S-a stabilit, de asemenea, că în ediția următoare se va disputa Divizia de tineret, rezervată jucătorilor Sub 23 de ani. În această întrecere vor participa toate echipele din Divizia A masculin, competiția urmând să se desfășoare în paralel cu principala întrecere din baschetul românesc. Meciurile din Divizia U23 se vor disputa în ziua premergătoare sau în cea de după desfășurarea confruntării de Divizia A.
De asemenea, s-a luat decizia ca din anul 2012, primele trei clasate în Divizia A să se înscrie obligatoriu în cupele europene. Astfel, campioana va fi înscrisă de către FR Baschet în EuroCup, unde va juca foarte probabil tur preliminar. Vicecampioana va fi înscrisă în FIBA EuroChallenge, iar locul 3 în Liga Balcanică EuroHold.
Începând din sezonul competițional 2012/13 se va elimina regula prin care echipele din Divizia A să fie obligate să evolueze cu cel puțin un jucător român în permanență pe teren. În lunile următoare se vor face mai multe propuneri înainte de a se lua decizia finală în ceea ce privește numărul maxim de jucători străini pe care o echipă îi poate înscrie pe foaia oficială a unei partide. Cele mai vehoculate variante sunt 5 respectiv 6 jucători străini. Nu va exista nicio restricție referitor la naționalitatea jucătorilor (american, non-EU etc).
Baremul de arbitraj va fi majorat cu 50% în următorul sezon competițional. Plata se va face prin intermediul FR Baschet și nu direct cum s-a făcut în sezonul precedent. Cavalerii fluierului vor fi delegați direct și nu prin tragere la sorți cum s-a făcut până de curând.
Comisia Federală va fi alcătuită în acest sezon din următorii președinți de cluburi: Jozsef Szalkay (BC Mureș), Mircea Cristescu (U Mobitelco Cluj-Napoca), Ionuț Georgescu (CSU Asesoft Ploiești) și Liviu Puicu (CSM București).
În cadrul discuției s-a luat în considerare introducerea unui plafon salarial pentru baschetbaliștii legitimați în Divizia A. Acesta nu poate fi aplicat în acest moment dacă ținem cont de faptul că toate echipele au negociat deja contractele cu jucătorii legitimați.
Drepturile de televizare ale meciurilor din Divizia A masculin sunt împărțite de către Digi Sport și TVR. În ceea ce privește canalul Digi Sport, acesta va transmite în direct toate meciurile de pe teren propriu ale echipei CSM Oradea. Acest post va transmite câte un meci pe etapă.
În schimb, televiziunea națională ar putea transmite meciurile prin intermediul postului TVR 2.
Material realizat pe baza informațiilor preluate de pe site-ul www.bcmures.com
1 comentariu la aceasta stire:
u23
cu 13 ani în urmă (16.09.2011) Raspundecampionatul u23 este un lucru extraordinar iar daca meciurile ar putea fi programate inaintea meciurilor de divizia a ar fi iarasi f bine
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!