Formația divizionară B, BC Timba Timișoara, a disputat marți seară, în Ungaria, un amical împotriva liderului din liga secundă maghiară, EnterNet-Vásárhelyi Kosársuli. Gazdele au câștigat jocul, scorul final fiind 72-60, deși timișorenii au beneficiat de un start foarte bun în care au înscris 26 de puncte. Antrenorul bănățenilor a rulat întreg lotul pe care l-a avut la dispoziție, remarcându-se Florin Popa și Daniel Pătru, ultimul fiind transferat de la BC Mureș în această iarnă, ambii marcând 17 puncte.
„Maghiarii formează o echipă foarte bună, au jucători străini buni, sunt la un pas de promovare în prima ligă și au un buget foarte mare. Nu am fost cu nimic mai prejos decât ei, dar la noi au evoluat toți jucătorii” a spus Bogdan Murarescu pentru banatsport.ro .
Cele două echipe s-au întâlnit și anul trecut în Sala Constantin Jude, atunci însă câștig de cauză au avut timișorenii, care s-au impus la o diferență minimă, scor 78-77.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!