Omul care a făcut istorie în Banat, Dragan Petricevic a părăsit marţi oraşul Timişoara cu destinaţia Tunisia. Tehnicianul bosniac a plecat în Africa pentru a o prelua oficial pe Etoile-du-Sahel, formaţie cu care a semnat un contract pe un an săptămâna trecută. Petricevic a revitalizat baschetul timişorean, jucând 3 finale de Cupă (cucerind trofeul în 2010), o finală de campionat (2009) şi o finală de Liga Europei Centrale cu BCM Elba. Din păcate, ultimul sezon pe banca Leilor din Banat a fost unul dezamăgitor, alb-violeţii încheind sezonul fără Petricevic pe bancă.

După aproape cinci ani în Timişoara, tehnicianul bosniac spune că plecarea din oraş nu îl lasă indiferent, el menţionând în mai multe rânduri că ar vrea să se stabilească în urbea de pe Bega. "Coach" a ţinut să transmită un mesaj fanilor prin intermediul totalbaschet.ro

Eu sper că mă voi întoarce. Nicidecum nu vreau să mă gândesc că va fi o plecare definitivă. Plec dintr-un sistem baschetbalistic în care am crescut foarte mult ca antrenor. Aveam 27 de ani când am venit în România. Aveam deja un bagaj de cunoştinţe pentru că am mai fost antrenor principal în Serbia, la o echipă de fete. Am avut ocazia şi onoarea să evoluez 15 ani într-un campionat care mereu a progresat. Pentru mine a însemnat foarte mult acest lucru şi din această cauză am ţinut să vorbesc peste tot despre baschetul românesc. Sper că am avut şi o contribuţie la emulaţia care s-a creat prin locurile prin care am trecut ca antrenor.

Dragan Petricevic spune că Timişoara i-a devenit a doua casă, punând uneori pe picior de egaliate oraşul de pe Bega cu localitatea sa natală, Sarajevo.

Deşi sângele apă nu se face şi sunt născut la Sarajevo, mă consider pe jumătate român. Despărţirea nu este una care să mă lase indiferent. Eu poate voi pleca din Timişoara, dar Timişoara din sufletul meu niciodată! Voi lua cu mine în Tunisia amintirea publicului senzaţional din Timişoara. Mă simt timişorean în ultimul rând datorită sportului. Mă simt timişorean ca şi un om adaptat, acceptat şi primit de acest oraş. Este foarte greu să pătrunzi în inimile oamenilor de acolo deoarece sunt destul de reticenţi în ceea ce priveşte deschiderea sufletului. Dacă am reuşit să fiu iubit de oamenii din Timişoara însemnă că am făcut ceva. Este un oraş de care mă despart greu. La fel de greu ca atunci când m-am despărţit de oraşul meu natal Sarajevo. Atunci practic nu credeam că va mai exista vreodată un asemenea sentiment de a te despărţi cu atâta emoţie de un oraş unde lucrezi şi ştii că e al tău. Iată că se întâmplă a doua oară în viaţa mea. Cu siguranţă locul în care mă voi întoarce în România ca cetăţean, ca om în primul rând şi nu ca antrenor va fi Timişoara. M-am simţit ca şi acasă şi când spun asta nu mă refer la confort ci la o întreagă zi din viaţa mea. Este ca şi cum ai avea orice altă meserie şi ai trăi în acest oraş. Te duci la nunţi, la botezuri, la înmormântări, la zile de naştere, la croitor, la pantofar, la frizer şi cu ei stai şi vorbeşti despre absolut orice. Asta înseamnă acasă, la Timişoara, pentru mine.

Antrenorul bosniac a dorit să le mulţumească şi fanilor echipelor la care a antrenat pe durata celor 16 ani petrecuţi în România.

Nu m-aş opri însă doar la Banat. Vreau să transmit un salut călduros şi publicului din Sibiu, Cluj, Iaşi, Ploieşti sau Târgu-Mureş unde mereu am fost bine primit şi unde oamenii au ştiut să aprecieze baschetul de calitate pe care am încercat să îl joc cu echipele pe care le-am antrenat.

Dragan Petricevic are un singur mare regret legat de cei cinci ani petrecuţi pe Bega: faptul că nu a câştigat titlul cu Leii din Banat. Bănăţenii au fost aproape în 2009, însă au pierdut finala în faţa Asesoftului. Petricevic spune că nu va renunţa niciodată la acest vis, deşi nu s-ar supăra dacă s-ar împlini mai devreme.

Eu sper ca Timişoara să câştige un titlul şi până să mă întorc eu acolo. Eu sunt însă un antrenor profesionist. Sentimentele nu ar trebui să aibă prea multă apariţie în viaţa unui antrenor, dar totuşi este imposibil. Suntem şi noi oameni, ne legăm de anumite locuri. Eu cred că s-ar fi putut câştiga titlul, cu puţin noroc. Au fost patru sezoane excepţionale în care ne-am autodepăşit mereu, mai puţin ultimul sezon. În orice caz, nu vreau să se vorbească doar despre nereuşita lui Dragan Petricevic, a unui singur om, în campionatul trecut. Titlul va veni în Timişoara, sunt convins şi îmi doresc să vină şi înainte să mă întorc eu înapoi.

L-am provocat apoi pe Dragan Petricevic la un exerciţiu de imaginaţie. L-am întrebat cum s-ar simţi la un meci decisiv în sala Olimpia, în care el ar fi adversar al echipei timişorene.

În viaţă nu poţi să ştii niciodată. Poate în viitor voi fi adversarul Timişoarei într-o bună zi. Când te hotărăşti să fii antrenor poţi să ai parte şi de astfel de lucruri. Mulţi cred că sacrificiul unui antrenor îl reprezintă doar orele de antrenament, deplasările lungi, drumuri cu autocarul sau cazările pe la hoteluri. Există şi sacrificii sentimentale. Nu cred că există un antrenor care să fi petrecut un timp îndelungat la o echipă şi care să nu fie emoţionat într-un astfel de moment. Dar trebuie să fim profesionişti. Ar fi destul de inedit. Nu m-am gândit niciodată cum ar fi. Mă bucur că acum, după 5 ani petrecuţi în Timişoara nu voi fi în această postură. Probabil peste un sezon sau mai mulţi ani de zile mi-ar fi mai uşor. 

Urmăriţi un clip în care fanii de pe Bega îi cântă "La mulţi ani" lui Dragan Petricevic la împlinirea a 43 de ani.