Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Dragan Petricevic: „Publicul a înţeles că avem nevoie de el!”

Adrian Cojocaru

Adrian Cojocaru
20.01.2011

În prima etapă din retur, bănăţenii au avut parte de o susţinere foarte bună din partea fanilor. Chiar dacă echipa ocupa în acel moment locul 12 în clasament, departe de pretenţiile şi aşteptările acestui sezon, suporterii echipei viola au ţinut să arate încă o dată că „la Timişoara se iubeşte, nu se discută”. Aproape 2000 de oameni au umplu tribuna sălii Constantin Jude şi nu au avut ce regreta. BC Timişoara s-a impus în faţa lui BC Mureş şi a adus din nou în rândul suporterilor speranţa calificării în play-off. Dragan Petricevic a ţinut să puncteze reapropierea fanilor de echipă.

Mulţumesc publicului timişorean că a înţeles mesajul, faptul că echipa are nevoie în acest moment de sprijinul publicului, de o energie în plus şi a venit în număr foarte, foarte mare la sală! Târgu-Mureş nu este nici Cluj, nici Mediaş, nici Asesoft. Totuşi, aceste trei echipei sunt magnetul principal. Să nu mai spun de Dinamo, din anii trecuţi sau chiar Steaua de anul acesta. Târgu-Mureş este o echipă foarte bună, o echipă care îşi merită locul, dar o formaţie care nu atrage public, încă, la fel ca şi ceilalţi granzi. Cu toate acestea, sala a fost plină! Dacă oamenii care stăteau pe scară ar fi stat în colţul sălii cred că sala nu ar fi avut niciun loc liber.

Cel mai entuziast de atmosfera creată în sală a fost cu siguranţă fundaşul Rade Dzambic. Acesta a impulsionat de mai multe ori tribuna în timpul meciului, iar la final a sărbători din nou, după şase luni de absenţă, o victorie alături de suporterii timişoreni.

Dragan Petricevic – antrenor BC Timişoara

În sport, apropierea publicului de o echipă apare cu victorii şi moare cu înfrângeri. Rade este un băiat foarte sentimental, în sensul bun al cuvântului. A fost foarte emoţionat cu BC Mureş văzând sala plină. Totuşi, el a evoluat la Bucureşti (CSM) într-un club bun, serios, dar care nu are spectatori. Acum s-a întors aici unde a avut cele mai mari satisfacţii din cariera lui. Normal că atunci când vezi sala plină eşti fericit.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii