Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Drama care l-a făcut pe Ionuț Drăgușin să se retragă din baschet

Drama care l-a făcut pe Ionuț Drăgușin să se retragă din baschet

Ionuț Drăgușin a acceptat invitația baschet.ro și a participat la o discuție despre meciul din sferturile Cupei României din sezonul 2017/2018, câștigat de bănățeni cu 103-101 în sferturile de finală de la Sfântu Gheorghe.

În cadrul sesiunii video s-au abordat mai multe subiecte, printre care și motivul pentru care fostul internațional român a ales să își încheie cariera baschetbalistică, chiar după acel sezon. La fel ca pe tot parcursul discuției, Drăgușin a fost sincer și a povestit despre drama personală care l-a determinat să renunțe la baschet după peste 15 sezoane ca profesionist. 

Sezonul 2017/2018 a fost un sezon care m-a afectat emoțional foarte tare...dispariția mamei mele în octombrie...eram oarecum între a mai jucat un sezon și nu a mai juca un sezon și dispariția mamei mele și faptul că am stat departe de ea a fost un lucru pe care mi l-am reproșat cam tot anul. Tot restul sezonului mi-am reproșat faptul că nu am putut să fiu aproape de ea în ultimele momente și am decis că nu aș mai vrea să pierd niciun moment frumos al niciunui membru de familie...pentru baschet. 

Au fost oferte chiar și în septembrie, înainte cu două săptămâni să înceapă campionatul am primit telefoane...să semnez și să joc din octombrie...chiar le spuneam:"Sunt nepregătit, mai sunt două săptămâni"  și îmi spuneau că vor avea răbdare. Totuși, am spus: " Nu, mulțumesc. Este o decizie pe care am luat-o în momentul în care s-a terminat sezonul", cu toate că în proporție de 80% după dispariția mamei era clar că nu voi mai continua, dar și lucrurile care s-au întâmplat ulterior...lipsa plăților și tot ceea ce s-a întâmplat la Timișoara au fost punctul culminant. 

Pe lângă BC Timișoara, Ionuț Drăgușin a mai evoluat pentru Gaz Metan Mediaș, BCM U Pitești, CSU Cuadripol Brașov, Steaua CSM EximBank, SCM Craiova,  dar și pentru CB Vic și Lagun Gipuzkoa în Spania. În palmaresul fostului internațional găsim o Cupă a României, cucerită pe vremea când juca la  Gaz Metan Mediaș. Din punct de vedere statistic, cel mai bun sezon al pivotului a fost sezonul 2008/09, când acesta evolua pentru CSU Cuadripol Brașov, "John" a încheiat cele 27 de partide din acel sezon cu medii de 16.0 puncte și 11.9 recuperări pentru o eficiență medie de 23.0 unități.

*foto: facebook/Baschet SCM Timișoara

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii