Stefan Atanackovic şi Milos Markovic, unii dintre foarte puţinii sârbi ce au evoluat de-a lungul unei lungi perioade de timp în echipamentul galben-albastru al celor de la CSU Atlassib Sibiu au ajuns la echipa de pe Cibin în pauza competiţională din iarnă cu scopul foarte clar stabilit de a ajuta „vulturii” să se îndrepte spre play-off. După aproape patru luni de la momentul în care cei doi au acceptat propunerea oficialilor clubului sibian, aceştia au ajuns să cunoască în deaproape baschetul românesc şi nu numai. Sunt familiari cu ţara, oraşul care a devenit noua lor casă şi în primul rând s-au integrat foarte bine şi în echipă, fapt dovedit în nenumărate rânduri de evoluţiile foarte bune pe care sârbii le-au avut în cursul returului alături de noii colegi. Markovic şi Atanackovic au ajuns în decurs de doar 13 etape să fie pioni esenţiali în jocul lui CSU, regăsindu-se în top la capitolul puncte marcate pe meci, cu medii de 15.1 şi respectiv 13.8 puncte înscrise, fiind depăşiţi doar de americanul LeVar Seals, acesta dispunând de o medie de 15.2 puncte per partidă. Sârbii nu au ezitat deloc în acceptarea propunerii site-ului totalbaschet.ro de a vorbi deschis despre experienţa lor la CSU, obiectivele pe care le au de îndeplinit în acest sezon, baschetul românesc şi nu în ultimul rând despre viaţa lor extrasportivă şi experienţele avute până acum în lumea baschetului.

Când vi s-a propus să veniţi să jucaţi pentru CSU Sibiu ştiaţi că echipa nu avusese parte de un tur foarte bun, iar poziţia din clasament nu era deloc mulţumitoare. Ce v-a determinat totuşi să acceptaţi propunerile oficialilor clubului de a veni să jucaţi la Sibiu?

Milos Markovic: Da, am luat-o ca pe o provocare. Ştiam că echipa nu se afla într-o situaţie tocmai bună, că nu au avut parte de cel mai bun sezon al lor. Ştiam şi că accederea în play-off este o tradiţie a clubului. A fost şi provocarea pe de o parte, dar şi referinţele bune pe care le-am primit de la alţi baschetbalişti care au mai jucat aici, în România, conform cărora Sibiul este o echipă bună.

Stefan Atanackovic: Când mi s-a propus să vin la Sibiu numai ce îmi încheiasem contractul cu o echipă din Serbia. Şi tocmai pentru că situaţia echipei nu era una foarte bună am ajuns să jucăm aici. Facem tot ce putem pentru ajuta echipa. Ni s-a spus de la bun început că obiectivul este play-off-ul, iar după primele două meciuri amicale pe care le-am jucat alături de CSU Sibiu am fost convins că îl putem îndeplini. După un tur încheiat cu doar şapte victorii, CSU are acum 15 reuşite şi ne-au mai rămas de jucat două meciuri. De asemenea, cred că îi cunosc pe toţi sârbii din Divizia A, am jucat împotriva lor în Serbia. M-am consultat şi cu ei în privinţa baschetului românesc.

Până acum aţi făcut cunoştinţă cu ligile baschetbalistice din mai multe ţări. Cât de puternic este campionatul românesc în raport cu cele din alte ţări?

Milos Markovic: În momentul de faţă cred că Divizia A are mult potenţial. În campionat sunt mulţi jucători buni, americani şi sârbi, dar şi români. Campionatul românesc se apropie ca valoare de liga ucraineană sau ungară.

Stefan Atanackovic: Da, nivelul României este aproximativ acelaşi cu cel al Ucrainei, Rusiei, Poloniei şi multe altele, mai ales din punct de vedere al bugetului, al banilor care se investesc în acest sport. Nu se poate face o comparaţie cu precum Italia sau Spania, ligile de acolo fiind unele dintre cele mai puternice din lume. România are un campionat interesant, care devine tot mai puternic cu fiecare sezon. Cunosc liga românească de cinci ani. În trecut existau puţine echipe bune, Asesoft şi înca una sau două formaţii, acum sunt 12 echipe bune, si patru-cinci foarte bune.

Milos Markovic: Sezonul viitor campionatul va fi şi mai puternic, cu siguranţă.

Unde aţi plasa CSU Sibiu în campionatul Serbiei?

Milos Markovic: Lăsând la o parte echipele ce compun elita baschetului sârbesc, şi referindu-mă doar la restul clasamentului, CSU Sibiu s-ar regăsi undeva în primele trei echipe. Cred că avem potenţial, poate nu suntem perfect sudaţi ca şi echipă, ca orice formaţie avem nevoie de timp ca să ne cunoaştem între noi, pentru că, spre exemplu, chiar daca şi eu şi Stefan venim din Serbia, eu nu am mai jucat niciodată cu el, prima dată am jucat împreună aici, la Sibiu. În schimb, am jucat împotriva lui Stefan, în Serbia. La fel, nu cunoşteam nici restul echipei. E foarte dificil să ne completăm reciproc încă de la început.

A fost mai uşor că aţi fost doi sârbi care au venit la echipă?

Milos Markovic: Nu, pentru că, aşa cum am zis mai înainte, oricum eu nu mai jucasem cu Stefan. E mai greu să joci un baschet de calitate cu oameni pe care nu i-ai mai văzut până atunci şi mai ales că am început să jucăm imediat cum am ajuns la echipă. A fost într-adevăr dificil. Echipa trebuie să crească pe măsură ce timpul trece, aşa este normal. Şi în cazul echipelor foarte bune din Italia, Spania baschetbaliştii respectivi joacă împreună câte patru sau cinci ani ca să ajungă să se cunoască unii pe alţii, să-şi cunoască mişcările, să ştie tot.

Stefan Atanackovic: Nu. Chair dacă noi am fost doi sârbi, aici am găsit patru americani şi mai mulţi români. Aşadar nu pot spune că acesta a fost un avantaj.

Cum e pentru un baschetbalist să schimbe permanent ţara în care joacă, să fie nevoit să se obişnuiască cu fel şi fel de noi colegi, cu culturile ţărilor respective şi aşa mai departe?

Milos Markovic: E greu, cu siguranţă. Dar asta e viaţa. E şi asta o provocare. Te pregăteşti pentru asta atât fizic cât şi psihic.

Stefan Atanackovic: Asta înseamnă viaţa de baschetbalist profesionist. Eu am schimbat opt cluburi până acum şi nu mi-a fost uşor.

Ce opinie v-aţi format cu privire la arbitrajul din România?

Stefan Atanackovic: Eu nu vreau să vorbesc despre arbitraj. Dar, per general, aş spune că este unul bun.

Milos Markovic: Sunt de acord. Am avut probleme în privinţa asta de câteva ori, dar este normal. La o privire de ansamblu, arbitrajul este unul bun.

Faptul că aţi venit aici pentru a scoate echipa din probleme vă face să simţiţi că încercaţi să reparaţi greşelile altora?

Milos Markovic: Nu. Bineînţeles că nu. Am fost şi mai suntem într-o situaţie dificilă. Mai avem două meciuri foarte grele, la Steaua, şi cu Piteşti, acasă. Suntem jucători profesionişti şi dacă nu obţii victorii pleci acasă, şi locul îţi este luat de alţii. Aşa am ajuns eu şi Stefan aici.

Stefan Atanackovic: Noi ne facem doar datoria. Cu două victorii în ultimele două partide vom ajunge cu siguranţă în play-off. Din păcate nu am avut noroc în meciurile cu Steaua şi Timişoara. În partida din tur contra Stelei am pierdut pe sfârşitul primei reprize de prelungiri. Ne-am irosit avantajul de 4 puncte în 20 de secunde pentru că am făcut greşeli pe final, iar Stănescu a profitat de ocazie. Să fi obţinut măcar o victorie din aceste două meciuri ar fi însemnat să fim deja calificaţi, dar ne menţinem încă speranţele. Momentan, ne concentrăm pe meciurile noastre, nu trebuie să ne bazăm pe ceea ce se întâmplă în celelalte partide. Avem nevoie de victorii.

Dacă oficialii clubului v-ar propune să semnaţi un contract şi pentru sezonul viitor aţi accepta?

Milos Markovic: Da, cu siguranţă! Eu mă simt bine aici, beneficiem de suportul fanilor, al preşedintelui, al antrenorilor. Avem un oraş frumos şi ducem o viaţă absolut normală.

Stefan Atanackovic: Deocamdată mai avem două meciuri de jucat şi abia când campionatul va ajunge la final vom putea vorbi despre asta, dar da, aş accepta.

Dacă veţi ajunge în play-off cu siguranţă veţi fi priviţi ca o echipă ce a luptat foarte mult pentru a ajunge acolo. Consideraţi că odată împlinit acest obiectiv ar putea interveni o autosatisfacţie sau e un nou început pentru CSU?

Stefan Atanackovic: Dacă vom ajunge în play-off vom juca cu multă determinare. Deocamdată e greu să ajungem în play-off, după aceea va fi mai uşor. Nu cred că poate fi vorba de o satisfacţie. Acum ne e încă greu, dar sunt sigur că odată calificaţi ne va fi mult mai uşor să jucăm. Presiunea nu va mai fi la fel de mare, vom juca cu mai multă plăcere. După turul de campionat slab, să ajungem în play-off este cu adevărat o realizare

Milos Markovic: Ar fi un mare succes pentru noi să mergem în play-off. Nu vreau să vorbesc de viitor, dar cu siguranţă că ne vom lupta şi ne vom dori victorii şi în play-off.

Ce vă place cel mai mult la Sibiu, la România?

Milos Markovic: Îmi place că viaţa de aici se aseamănă foarte mult cu cea din Serbia. Poate pentru că sunt ţări vecine, avem aceleaşi obiceiuri, aceeaşi cultură, chiar şi aceleaşi mâncăruri, toate astea mă fac să mă simt ca acasă.

Stefan Atanackovic: România, ca ţară, şi Sibiu, ca oraş, se aseamănă foarte mult cu ceea ce găseşti şi în Serbia. Diferiţi sunt doar oamenii, dar în rest totul e asemănător.

Aţi reuşit să învăţaţi câteva cuvinte româneşti?

Stefan Atanackovic: Da: „Ce faci?”, „Bine!”...

Milos Markovic: În toate ţările, întâi se învaţă câteva înjurături (râde) şi apoi cuvinte obişnuite. Nu ştiu să spun prea multe pe româneşte, dar înţeleg destul de bine, mai ales dacă mi se vorbeşte lent. Ca şi spaniola, limba română are cam aceeaşi linei melodică. Dacă asculţi cu atenţie înţelegi ce ţi se spune.

De ce anume vă este cel mai dor din Serbia?

Stefan Atanackovic: De familie. În primul rând de fiul meu, de soţia mea, de viaţa din Serbia.

Milos Markovic: Îmi e dor de familie, de prieteni şi de fanii din ţara mea.

Ce hobby-uri aveţi şi cum vă petreceţi timpul liber?

Milos Markovic: Îmi place să joc Yamb şi tenis de masă, de asemenea îmi face plăcere să merg să vizitez şi alte oraşe să văd cum arată...şi cam atât.

Stefan Atanackovic: Hobby-ul meu este internetul, internetul şi doar internetul. Aşa mă uit la filme, aşa citesc.

Milos, ai jucat pentru Naţionala U20 a Serbiei. Ce simţi când joci pntru ţara ta?

Milos Markovic: E o mândrie să joci pentru ţara ta. Aşa ajungi să cunoşti mulţi jucători din moment ce selecţia se face de la toate echipele. E o experienţă foarte frumoasă. E şi greu pentru că după ce joci un sezon întreg îţi mai petreci încă două luni muncind, dar odată ce totul se încheie şi vezi că ai făcut o treabă bună eşti mulţumit. Cred că absolut orice jucător s-ar simţi mândru să-şi reprezinte ţara.

Stefan Atanackovic: Majoritatea celor care ajung la echipa naţională joacă în campionate foarte puternice, foarte serioase.

Milos Markovic: Da. Majoritatea celor convocaţi la Naţională activează în NBA sau în alte ligi din Europa.

Stefan, cum ai intrat în contact cu baschetul şi cum ai luat decizia de a face carieră în acest sport?

Stefan Atanackovic: Iniţial am jucat fotbal până pe la 7-8 ani pentru că acesta e cel mai popular sport din lume, apoi am realizat că fotbalul nu e făcut pentru mine şi abia apoi m-am axat pe baschet. După primii doi, trei ani în care am jucat baschet am ştiut că vreau să devin jucător profesionist. Am jucat prima dată pentru echipa din oraşul meu natal, Valjevo, iar apoi am schimbat foarte multe echipe în Serbia, două în Bosnia, am jucat şi în Ucraina.

Milos, cum descri experienţa ta alături de Partizan Belgrad. Cât de greu a fost şi cum te-a ajutat?

Milos Markovic: A fost dificil, dificil, dificil. A însemnat foarte multă muncă, competiţii dure, multe călătorii, numeroase antrenamente, dar am jucat într-o echipă cu adevărat bună cu care am câştigat Cupa şi campionatul. A fost o experienţă benefică şi carierei mele pentru că am avut şansa de a vedea cum stau lucrurile la nivelul cel mai înalt, am văzut cât trebuie să munceşti şi ce trebuie să faci pentru a deveni un jucător cât mai bun.

Stefan, dacă fiul tău va veni într-o zi la tine şi îţi va spune că vrea să facă o carieră din baschet ce i-ai răspunde? L-ai susţine?

Stefan Atanackovic: L-aş ajuta cu tot ce aş putea. Cred că sporul este unul dintre cele mai bune lucruri din lume şi baschetul în sine este cel mai frumos sport. Aş fi cu adevărat mândru dacă fiul meu ar juca baschet. Eu vreau să devin şi antrenor la un moment dat şi aş vrea să ajung să îmi antrenez fiul.

Milos Markovic: Încă nu am copii, dar fiul meu va juca numai tenis, iar dacă îmi voi schimba decizia vă voi anunţa şi pe voi (râde) ...Glumesc.