Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Final 4 Tg. Mureş 2011. Cifre şi statistici

Adrian Micinic

Adrian Micinic
06.04.2011

Turneul final al Cupei României - ediţia 2010/11 se va desfăşura în zilele joi (07.04) şi vineri (08.04), la Sala Sporturilor din Târgu-Mureş. Cea de-a doua competiţie ca valoare în baschetul masculin autohton aduce la un loc următoarele echipe: CSU Asesoft Ploieşti, Gaz Metan Mediaş, Steaua Turabo Bucureşti şi BC Mureş; sau echipele care în sezonul regulat au ocupat poziţiile 1, 3, 4 respectiv 5.

În rândurile de mai jos sunt enumerate câteva cifre şi numere, fapte care ţin de statistică şi pe care e posibil să le găşiţi interesante înaintea încleştărilor care vor decide soarta primului trofeu pus în joc pe anul 2011:

Echipe
- pentru prima dată în ultimii opt ani echipa care a câştigat Cupa României nu reuşeşte să se califice la turneul final al aceleiaşi competiţii în ediţia imediat următoare

- două echipe vor participa pentru prima dată în ultimii opt ani la turneul final al Cupei României: BC Mureş respectiv Steaua Turabo Bucureşti

- CSU Asesoft Ploieşti este singura echipă din România care a participat la toate turneele finale ale acestei competiţii la precedentele şapte ediţii

- prahovenii au şase finale jucate şi câştigate în ultimii şapte ani, în vreme ce restul echipelor prezente la Final Four-ul din acest an au împreună o singură finală (Mediaş în 2010)

- Steaua Bucureşti a cucerit două ediţii ale Cupei României în anii 90, înainte de a retrograda pentru ca mai apoi secţia de baschet a clubului militar să se desfiinţeze

- BC Mureş, Steaua Turabo şi Gaz Metan au câştigat toate cele patru meciuri disputate în ediţia 2010/11 a Cupei României

- Gaz Metan Mediaş este echipa cu cele mai multe puncte marcate (total 373, medie 93.2) în actuala ediţie a cupei

- Steaua Turabo Bucureşti a încasat cele mai puţine puncte (270) în primele două tururi ale Cupei României, având o medie de 67.5 pe meci la acest capitol

- formaţia pregătită de către Bruno Soce are 20.0 pase decisive în medie pe meci

- BC Mureş are cea mai mare medie de recuperări (37.0) între echipele calificate la turneul final din acest an

- Gaz Metan Mediaş a înscris 112 puncte în meciul cu CS Otopeni disputat pe teren propriu în turul al doilea, stabilind recordul de puncte marcate de o echipă într-un singur meci din această competiţie

- cele mai multe puncte (183), dar şi cele mai puţine (129) înscrise într-un meci din actuala ediţie a cupei s-au consemnat în dubla pe care BC Mureş a câştigat-o împotriva echipei SCM Universitatea Craiova

- în semifinalele competiţiei CSU Asesoft Ploieşti întâlneşte pe Steaua Turabo Bucureşti, scorul confruntărilor directe din acest sezon fiind 1-1, iar Gaz Metan Mediaş are un avantaj moral împotriva echipei gazdă, BC Mureş, după ce a câştigat ambele meciuri directe din sezonul regulat

Jucători
- Josh Jackson şi Jarrett Howell au înscris câte 67 de puncte în actuala ediţie a Cupei României, iar Titus Nicoară şi Cătălin Burlacu îi urmează îndeaproape cu 66 respectiv 65 de puncte înscrise; JuJuan Cooley este jucătorul cu cel mai mare număr de puncte înscrise de la BC Mureş, 59 la număr.

- Jason Forte deţine recordul de puncte înscrise de un jucător pe parcursul unei partide în ediţia 2010/11 a Cupei României. El a avut 29 puncte în meciul disputat la Târgu-Mureş, împotriva echipei SCM Universitatea Craiova.

- Jarrett Howell are un indice al eficienţei de 21.7 în Cupa României, devansându-l pe colegul său de echipă Titus Nicoară (21.0)

- JuJuan Cooley are 22 de pase decisive în actuala ediţie a cupei, fiind secondat de către Jarrett Howell (19) şi Adrian Tudor (18)

- Cooley, alături de Brock Gillespie, deţine recordul de pase decisive distribuite într-un meci. Cei doi americani au câte 9 asistenţe, performanţe consemnate în acelaşi meci.

- Dan Păltinişanu a totalizat cele mai multe recuperări în Cupa României 2010/11. El are 34. Liderii celor patru echipe calificate la turneul final la acest procedeu sunt: Titus Nicoară (33), Cătălin Burlacu (31), Virgil Căruţaşu (31) şi Aleksandar Mladenovic (30).

- recordul de recuperări reuşite de un jucător într-un meci din actuala ediţie a cupei îi aparţine lui Menelik Barbary şi este de 15

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii