Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Ionuţ Georgescu: "Suntem în discuţii cu un pivot din spaţiul ex-iugoslav"

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
06.08.2011

Preşedintele echipei CSU Asesoft Ploieşti, Ionuţ Georgescu, a declarat, sâmbătă, pentru totalbaschet.ro, că gruparea prahoveană şi-a propus ca obiectiv eventul, vicecampioana României urmând să mai transfere, până la începutul campionatului, alţi doi jucători străini.

Ionuţ Georgescu a precizat: "Chiar dacă municipalitatea nu a găsit soluţii pentru a putea juca într-un oraş care ne iubeşte încercăm să punem totul la punct şi să ne pregătim pentru reluarea antrenamentelor".

Referitor la primele antrenamente, Georgescu a adăugat: "Pe 12 august este fixată reunirea lotului, atunci când va fi alături de noi şi preparatorul fizic Roland Anzur, cel care ne ajută în fiecare an să  avem o formă fizică bună de-a lungul întregului sezon. Până la începutul campionatului mai urmează încă două transferuri deoarece ne-am propus să avem patru jucători străini, cel puţin până iarnă. În funcţie de necesităţi atunci vom vedea ce poziţii trebuie acoperit".

Actualul lot de jucători nu este complet, după cum a mai declarat Ionuţ Georgescu. "Suntem în discuţii cu un pivot din spaţiul ex-iugoslav şi cu alţi câţiva sârbi şi americani. Vrem să avem o echipă echilibrată din punct de vedere valoric şi al experienţei, chiar ne dorim să dăm o şansă şi celor mai tineri componenţi ai lotului. Consider că am reuşit să închegăm un lot bun", a completat preşedintele CSU Asesoft Ploieşti.

Întrebat de obiectivul echipei în acest sezon, Ionuţ Georgescu a răspuns: "Asesoft nu-şi poate propune decât lupta la vârf. Sperăm o clasarecât mai bună. Aşa cum fanii îşi doresc titlul şi Cupa României, nici noi nu putem avea alte aspiraţii. Toată lumea trebuie să înţeleagă faptul că echipa neputând să joace la Ploieşti nu este una tocmai facilă".

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii