Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Laszlofy Botond: „Am speranța că putem întoarce scorul de 2-0 în favoarea Timișoarei”

Adrian Micinic, Foto: Halmágyi Zsolt

Adrian Micinic, Foto: Halmágyi Zsolt
16.04.2011

După ce a învins în sezonul regulat de două ori pe BC Timișoara, formația Miercurea Ciuc s-a văzut înfrântă în ambele meciuri susținute la Sala „Constantin Jude”, din cadrul primei faze a playout-ului. Totalbaschet.ro a stat de vorbă cu tehnicianul Laszlofy Botond, care a acuzat jocul foarte dur al adversarilor, dar și faptul că echipa sa a fost dezavantajată de unele decizii ale arbitrilor. De asemenea, Laszlofy mai crede în șansele echipei sale de a reveni în această primă fază a playout-ului, de la scorul de 2-0, sperând ca echipa sa să răzbune înfrângerile survenite în deplasare.

Nu mă aşteptăm să pierdem, mai ales în meciul doi, dar aşa a fost să fie. Nu am obiceiul să critic arbitrajul, nu o voi face nici acum, dar în meciurile de la Timişoara nu cred că ambele echipe au avut aceeaşi manieră de a fi arbitrate. În primul meci, pauza de 10 zile ne-a cam scos din formă, dar în meciul doi am jucat cu multă ambiţie şi dăriure, însă nu ne-am putut exprima în joc, așa cum ne-am dorit, nici defensiv, nici ofensiv. 
În defensivă aproape orice atingere era fluierată la noi, nu zic că nu a fost corect, dar de partea cealaltă aceleași acţiuni nu au fost sancționate. În ambele meciuri, conducătorul nostru de joc, Clevin Hannah, a fost învinețit de fiecare apărător care avea sarcină să-l apere. De asemenea blocajele aplicate de pivoţii timişoreni nu aveau nimic în comun cu sportul de baschet. Jucătorii mei nu au rezistat psihic la presiunea aceasta şi au greşit mai mult decât era permis, prin faptul că nu prea înţelegeau cum aceleași acţiuni pe o parte sunt sancţionate, iar în cele mai multe cazuri, de partea cealaltă, rămân fără sancționări.  
În meciul doi, dacă puteam să facem un meci fără greşeli în atac, cum am reuşit în ultimul sfert al acelui meci, puteam să ne adjudecăm victoria, dar nu a fost să fie.

Speranţe în a mai întoarce rezultatul sunt, eu nu aş trage prea multe concluzii din faptul că am pierdut un meci la Timişoara la 30 de puncte, pentru că am dovedit că putem să şi învingem la 16 puncte, tot la Timişoara, dar în condiţii diferite de joc. De acum încolo, pentru noi fiecare meci e ca ultimul din această serie şi o să-l tratam că atare. Nouă ne place să jucăm meci de meci şi sper să ne revanşăm pentru înfrângerile din ultimele două partide susținute. 

Referitor la rezultatul primului meci de la Tg. Jiu pot să spun că m-a surprins, dar cunoscând stilul de joc al echipei din Iaşi recunosc că dacă adversarul nu se concentrează 40 de minute împotriva lor şi nu tratează jocul cu importanță, ieșenii au potenţialul de a surprinde orice adversar. 

  

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii