BC Perla Harghitei Miercurea Ciuc a fost învinsă la Iaşi, miercuri seară cu scorul de 130-95, în cel de al treilea meci disputat în compania celor de la Politehnica Iaşi. Astfel, scorul devine 2-1 pentru harghitenii care au nevoie de o singură victorie pentru a-şi îndeplini obiectivul: evitarea retrogradării. Pentru gazde, această victorie este una de moral înaintea confruntării de mâine. Totalbaschet.ro a stat de vorbă cu antrenorul principal al oaspeţilor, Laszlofy Botond, care a declarat că echipei sale i-a lipsit absolut tot, în jocul trei din meciul cu Politehnica Iaşi.
În acest meci ne-a cam lipsit tot, experienţă, determinare, disciplină, tactică şi maturitate. Cel mai greu, întotdeauna, este să faci ultima victorie când adversarul trebuie să dea totul şi să nu greşească, iar tu, având avantajul de 2-0 să faci efortul maxim să-ţi adjudeci ultima victorie necesară. Aşa s-a întâmplat că am primit 41 de puncte în primul sfert şi de acolo, chiar dacă am revenit la 10 puncte diferenţă de mai multe ori, nu am fost disciplinaţi şi ordonaţi, nici în apărare şi nici în atac ca să întoarcel rezultatul. Iaşiul a făcut un meci foarte bun, dar mult a contat relaxarea şi efortul minin depus de jucătorii mei, în special în primul sfert.
Sper ca mâine să arătăm adevărata faţă şi să ne tranşăm victoria dorită, iar jucătorii mei să realizeze până atunci că nu e de ajuns să-şi doreşti ceva, trebuie şi să munceşti enorm ca să meriţi acel lucru.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!