![]() |
Liga Balcanică Etapa IX 80-76 Sala Polivalentă Craiova |
![]() |
4-5 | 6-3 |
Baschetbaliștii de la SCM Craiova și-au adjudecat victoria în fața ocupantei primei poziții din Liga Balcanică, KK Kumanovo, scor 80-76 (29-16, 10-16, 21-19, 20-25), într-un meci care a contat pentru etapa cu numărul 9 din cadrul competiției. În urma acestei victorii, oltenii acumulează 13 puncte în clasament, având la activ 4 victorii și 5 înfrângeri, în timp ce macedonenii au un record de 6 victorii și 3 meciuri pierdute.
Milan Nisic a început partida cu L. Seals, S. Sokk, M. Kovac, A. Căpușan și J. Tyler, în timp ce Goran Dimitrijevikj i-a trimis în teren pe V. Mandic, U. Lukovic, I. Miskovic, D. Stanimirovikj, respectiv R. Parran.
În fața a aproximativ 2.500 de suporteri, gazdele de la SCM Craiova au avut un început de meci fulminant, având după 5 minute scurse din joc un avantaj de 9 puncte, scor 15-6. Cu James Tyler în zi de grație, amfitrionii s-au distanțat la 13 puncte până la finalul primului act, având 29-16 pe tabelă. Tehnicianul Misic a decis să-l retragă minute bune pe bancă pe Tyler, pentru a se odihni, iar acest lucru a avut urmări din punct de vedere al scorului înregistrat în sfertul secund, oaspeții impunându-se cu un parțial de 16-10. Astfel, după 20 de minute scurse din joc, Craiova conducea neașteptat o
6 comentarii la aceasta stire:
GG
cu 11 ani în urmă (14.01.2014) RaspundeFara doar si poate, meciul lui Tyler ... 24 de puncte , 18 recuperari si 4 capace impotriva liderului competitiei.
Un raspuns frumos pentru cei ce-l vedeau ca pe un mascarici. Se vede o crestere de la meci la meci , asteptam un meci mare cu minoritarii in campionat.
Minoritarii
cu 11 ani în urmă (15.01.2014)Asteptam si noi meciul cu echipa Olgutei, ca sa le dam o mama de bataie.
Veti cistiga
cu 11 ani în urmă (15.01.2014)aceleasi lucruri ca si in tur.
Polemici
cu 11 ani în urmă (15.01.2014) RaspundeStau si ma intreb:ce satisfactii aveti de pe urma unor asa polemici deplasate?In plus,am din nou rugamintea la preopinenti,daca au probleme personale de rezolvat,sa o faca individual,fara remarci generale care irita si pot angrena si alti useri care pur si simplu sunt interesati de latura sportiva si simpatia pentru acest frumos joc.
NU VAD NIMIC
cu 11 ani în urmă (15.01.2014)DEPLASAT IN COMENTARIILE DE MAI SUS, POATE TOTUSI NU SUNT EXPRIMATE IN STIL ELEVAT, NU TE ASTEPTA CA ALTII SA LAUDE CRAIOVA, CUM SI NOI NU LAUDAM PE ALTII, CRED TOTUSI CA MURESUL VA PIERDE, SUNT INTR-O SCADERE MARE DE FORMA. CIT DESPRE PARTEA CU MINORITATILE, ESTE CU MULT MAI RAU DECIT PARE LA PRIMA VEDERE.
clarificari
cu 11 ani în urmă (15.01.2014)1)Nu am facut analiza stilistica a textelor in vederea determinarii gradului de elevatie al comentatorilor
2)Nu am niciun fel de asteptari de la altii,laud sau critic dupa propria-mi interpretare a situatiilor in cauza si fiecare este liber sa-si exprime orice gand facand-o cu decenta si in respectul celorlalti
3)Orice exprimare peiorativa(deci nu musai explicita)are evident o nuanta deplasata si avand darul de a irita si instiga
4)Majoritar sau minoritar(etnic,religios,etc)este deopotriva legal cat si moral egal in drepturi si atata vreme cat nu insulta sau atata nu vad niciun motiv de a "ridica sabia"
5)Pe niste dispute avand radacini mai vechi,cu o atitudine agresiva si ostentativa nu le estompam ci le escaladam si dam decat apa la moara detractorilor,intr-o spirala fara efect si fara sfarsit.
Multumesc anticipat pentru intelegere!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!