Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

LNBM: MVP – Etapa a XI-a: Giordan Watson

Eduard Popa

Eduard Popa
29.12.2017

giordan watson mvp u bt cluj

Chiar dacă etapa a XI-a a avut doar patru meciuri, alegerea celui mai bun valoros jucător nu a fost una ușoară. Am avut parte de două derby-uri, un meci neașteptat de strâns și un blow-out cu performanțe notabile. Cu toate acestea, luând în considerare performanța individuală, dar mai ales importanța meciului, am decis să alegem MVP-ul rundei din partida dintre BC SCM Timișoara și U-BT Cluj, încheiată cu victoria campioanei en-titre, scor 81-70.

Astfel, MVP-ul rundei a XI-a este Giordan Watson. Româno-americanul a fost prezent pe parchet timp de 36 de minute, reușind să încheie partida cu o linie statistică formată din 19 puncte, 3 recuperări, 6 pase decisive, 4 intercepții și 29 de unități la eficiență. Din punct de vedere al procentajelor, fundașul a terminat cu 75% (6/8) de la 2 puncte, 50% (1/2) de la 3 puncte și 100% (4/4) de la linia de libere. 

Printre nominalizații rundei se mai numără și Muhamed Pasalic, care a strâns 23 de puncte, 6 recuperări și +29 la eficiență în partida câștigată de CSM CSU Oradea cu Steaua, scor 89-81. De asemenea, Aleksandar Kostoski a înscris 8 coșuri de 3 puncte, a adunat 28 de puncte, cu 5 pase decisive și 4 recuperări în revenirea de la -15 puncte a Piteștiului în fața Timbei, scor final 82-77. Și să nu uităm de performanța individuală magnifică a lui Radu Paliciuc, de 34 de puncte, 9 recuperări și 6 pase decisive, reușită ce-i drept în compania modestei echipe a lui Dinamo.

De notat faptul că pentru Giordan Watson este a doua oară când primește această distincție, după victoria cu CSM CSU Oradea din etapa a șaptea, scor 73-72. Atunci l-am numit MVP-ul rundei după ce a reușit 22 de puncte, 7 pase decisive dar și coșul victoriei în ultimele secunde ale partidei.

Giordan Watson are 11 meciuri jucate pentru U-BT în acest sezon de LNBM, timp în care a izbutit să adune medii de 12.9 puncte, 4.5 pase decisive, 1.3 recuperări și 15.9 la eficiență, totul în 26:26 minute jucate în medie pe meci. 

*foto: Manases Sandor/ u-bt.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii