Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Lucrările la Sala Polivalentă din Timișoara stagnează de două luni

Valentin Todea

Valentin Todea
13.09.2016

Noua Sală Polivalentă din Timișoara este departe de a fi finalizată. Constructorii arenei nu au mai efectuat lucrări la aceasta de 60 de zile, notează tmsport.ro. Datorită modificărilor legislative dese, construcția sălii, care a început în anul 2010, va mai dura.

A venit rezultatul expertizei tehnice și s-au găsit greșeli de proiectare. Trebuie să facem modificări la suduri, lucrări locale, la arce, unde se va tăia cu flexul părțile ce nu corespund și vor fi înlocuite. Pe partea de execuție, materialele nu corespund cerințelor de ductilitate din noua legislație, în sensul că oțelul trebuie să curgă în caz de cutremur, nu să se rupă brusc. De când s-a început construcția sălii, legislația s-a modificat de două ori”, a declarat prorectorul Universității Politehnice din Timișoara, Daniel Dan, pentru sursa menționată mai sus.

Există posibilitatea ca firmei care a câștigat licitația pentru construcția sălii să îi fie desfăcut contractul, o decizie în acest sens urmând a fi luată la 30 septembrie. Acoperișul polivalentei este terminat, urmând a fi montat videobox-ul.

Trebuie să vedem ce decizie vom lua deoarece nu s-a mai lucrat la sală de 60 de zile. Chiar dacă pentru corpul sălii se așteptau expertize, constructorul putea lucra la corpurile adiacente, vestiare, unde mai este de lucrat la instalații, tavane, mai este de lucrat în curte. Ne-au răspuns că în ultimele 60 de zile, au făcut doar aprovizionări de materiale”, a mai spus Daniel Dan pentru aceeași sursă.

Sala Polivalentă din orașul de pe Bega ar fi trebuit să găzduiască primele meciuri oficiale încă de anul trecut, atunci când grupa României de la EuroBasket Women s-a desfășurat la Timișoara.

Foto: opiniatimisoarei.ro

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii