Înainte de a accepta propunerea de a juca în România, la CSU Atlassib Sibiu, sârbul Milos Markovic s-a consultat tocmai cu un fost stelist, Uros Lucic. Cei doi jucaseră împreună în Slovenia, luând titlul de campioni în 2010 cu echipa Krka Novo Mesto. Sârbul Sibiului regretă că nu are şansa de a se afla faţă în faţă cu fostul său coehipier, însă consideră că asta poate fi un avantaj pentru formaţia sa.
Am jucat cu Uros Lucic în Slovenia. M-am consultat cu el în ceea ce priveşte campionatul românesc înainte de a accepta să vin aici, mi-a spus multe lucruri despre Steaua, aşadar cunosc viitorul adversar, dar din păcate el a avut probleme şi a trebuit să părăsească clubul. Uros e un jucator foarte bun şi mi-ar fi placut să îl întâlnesc şi în calitate de adversar. Pe de altă parte e bine că nu mai face parte din lotul steliştilor pentru că îl cunosc şi sunt sigur că ne-ar fi pus probleme. Şi fără Uros, Steaua are o echipa excelentă care joacă poziţional, ştiu că au câtiva americani în lot, dar şi sloveni şi croaţi, antrenorul este de asemenea din Croaţia. Trebuie să ne păstrăm concentrarea şi să ne unim forţele pentru a-i putea doborî.
a povestit sârbul Milos Markovic în exclusivitate pentru totalbaschet.ro.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!