Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Meciul dintre CSM Galați și CSM Mediaș este capul de afiș al ultimei etape a turului

Meciul dintre CSM Galați și CSM Mediaș este capul de afiș al ultimei etape a turului

Toate partidele din etapa a șaptea a LNBM-GVB sunt programate în cursul zilei de sâmbătă, 23 noiembrie. Meciul dintre CSM Galați și CSM Mediaș este capul de afiș al ultimei etape a turului.

Toate partidele din etapa a șaptea a GVB:

  • CSM Galați - CSM Mediaș

Cele două formații se află la egalitate de puncte, cu cinci victorii și o înfrângere, ambele echipe cedând pe terenul celor de la CSO Voluntari. Așadar, câștigătoarea acestei partide își va consolida locul secund al clasamentului Grupei B.

Ambele formații vin după victorii, echipa din Galați impunându-se pe terenul celor de la CSM Focșani, scor 84-59, în timp ce echipa pregătită de Mihai Popa s-a impus pe teren propriu în fața celor de la BC Athletic Constanța, scor 93-80.

Partida probabil va fi una echilibrată, în care medieșenii vor încerca să profite de plusul de talie folosind mai multe acțiuni în care să își implice pivoții.

Confruntarea din Sala Sporturilor Dunărea Galați este programată sâmbătă, 23 noiembrie, cu începere de la ora 18.00.

  • CSM Miercurea Ciuc - CSM Focșani

Ambele formații vin după înfrângeri la scor. CSM Miercurea Ciuc vine după o înfrângere pe teren propriu cu CSM Galați, în timp ce CSM Focșani a cedat întâlnirea pe terenul liderului GVB, CSO Voluntari.

Focșănenii, antrenați de Mihai Petruț, stau mult mai bine în clasament cu 3 victorii și 3 înfrângeri, în timp ce adversarii lor de astăzi au doar o singură victorie în primele șase partide.

Partida va avea loc sâmbăta, 23 noiembrie, de la ora 17:00 pe terenul celor de la CSM Miercurea Ciuc.

  • BC Athletic Constanța - CSM Sighet

Constănțenii primesc vizita ultimei clasate, CSM Sighet. CSM Sighet traversează o formă bună, după ce a reușit să câștige prima partidă din acest sezon, pe teren propriu, împotriva lui CSM Târgu-Jiu.

BC Athletic Constanța a pierdut ultimele trei partide disputate și speră să își adjudece avantajul terenului propriu, pentru a ieși din această serie de rezultate negative.

Partida va avea loc în Sala Sporturilor din Constanța, sâmbătă, 23 noiembrie de la ora 18:00.

  • CSM Târgu-Jiu - CSO Voluntari

Cei de la CSM Târgu-Jiu primesc vizita liderului incontestabil al GVB. CSO Voluntari traversează o formă excelentă și este neînvinsă în primele șase etape. Pe lângă acest lucru, staff-ul echipei a hotărât să mărească contingentul de jucători străini prin aducerea experimentatului Willie Kemp. Pe partea cealaltă, CSM Târgu Jiu nu traversează o perioadă foarte bună, după ce a pierdut pe terenul celor de la CSM Sighet. 

Partida va avea loc în Sala Sporturilor din Târgu-Jiu pe 23 noiembrie, la ora 18:30.

*foto: facebook CSO Voluntari

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate