Vineri și sâmbătă, U-BT Cluj-Napoca și CSM CSU Oradea, principalele favorite la titlu în acest sezon, s-au întâlnit de două ori, în cadrul unor jocuri de pregătire. După un prim meci controlat de clujeni (84-72), partida secundă a fost mult mai echilibrată și intensă, însă victoria le-a aparținut tot gazdelor (85-83).
După încheierea celei de-a doua dispute, Mihai Silvășan a oferit un interviu site-ului oficial al lui U-BT, direct de pe parchetul Sălii Polivalente.
Evident că e mai puțin importantă victoria decât jocul nostru. Noi am încercat să trecem, din punct de vedere mental, peste evoluția cu Igokea. Nu suntem deloc mulțumiți că am ratat calificarea în Champions League, însă viața merge mai departe. Două obiective foarte importante pentru noi, Cupa României și campionatul, urmează.
🎙️ Mihai Silvășan și Gregory Vargas după meciurile de pregătire cu CSM Oradea🎙️ Mihai Silvășan și Gregory Vargas au vorbit despre meciurile de pregătire pe care echipa le-a jucat cu CSM Oradea
Posted by U-BT Cluj-Napoca on Saturday, October 3, 2020
Am jucat după sistemul din Cupa României, cu doi români în teren, dintre care unul de U23, atât noi, cât și Oradea. Pot să spun că suntem mulțumiți de cele două meciuri. Mai puțin de prima jumătate a meciului de azi în care atitudinea noastră și intensitatea cu care am evoluat în apărare au cam lăsat de dorit. După pauză am revenit din acest punct de vedere și s-a și văzut o schimbare în jocul nostru. Am avut mai multe puncte ușoare pe tranziție și asta datorită apărării.
Una peste alta, mă bucur că nu au fost accidentări, mă bucur că am câștigat chiar dacă au fost două meciuri amicale. Urmează pentru noi încă două meciuri de pregătire la Sibiu, în cadrul turneului Elemer Tordai, și apoi ne pregătim pentru turneul de calificare din Cupa României.
Antrenorul principal al „studenților” a vorbit și despre cât de dificil este să joci cu tribunele goale.
E ca un antrenament. Evident, fanii ne motivează în plus la fiecare meci de-acasă, mai ales când vin în sală trei, patru, cinci mii de oameni. Ne împing de la spate și ne ajută foarte mult. Însă, acestea sunt vremurile, trebuie să găsim soluții la orice situație și să dăm tot ce-i mai bun din noi și în aceste condiții.
În 7 octombrie, U-BT Cluj-Napoca va juca la Sibiu un amical cu CSO Voluntari, în cadrul turneului Elemer Tordai. Zece zile mai târziu, alb-negrii vor începe turneul de calificare pentru Cupa României, unde le au ca adversare pe CS Dinamo Știința București, BCM U FC Argeș Pitești și CSM Galați.
*foto: Manases Sandor/u-bt.ro
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!