Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Mike Haiduc: “Echipa arată mai bine decât în tur”

Andrada Comănici

Andrada Comănici
17.01.2011

CSU Atlassib Sibiu a fost îvinsă cu scorul de 71-68 în primul meci oficial al returului disputat în deplasare împotriva prahovenilor de la CSU Asesoft Ploieşti. Campionii en-titre şi-au trecut în cont victoria abia pe final, după un meci în care elevii lui Audrius Prakuraitis au opus rezistenţă până în ultimul minut.

“Se simte o îmbunataţire categorică în jocul echipei după schimbările făcute în pauza competiţională. Chiar dacă nu am reuşit să ne impunem la Ploieşti, eu zic că am jucat totuşi bine şi cred că echipa s-a văzut bine din tribune. E frustrant că nu am obţinut o victorie după ce pe parcursul meciului ne-am aflat în repetate rânduri la conducere, dar ne încurajăm gândindu-ne că am avut o evoluţie mult mai bună decat ce am arătat în meciurile din tur”, a declarat Mihnea Haiduc.

 

 

Mihnea Haiduc

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii