Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Milos Markovic: „Ratările de după semicerc şi problemele de lot ne-au costat scump”

Andrada Comănici

Andrada Comănici
19.04.2011

Milos MarkovicDupă ce în primele două bătălii ale seriei cu ”U” Mobitelco Cluj Napoca cei de la CSU Atlassib Sibiu au suferit două înfrângeri, LeVar Seals şi compania s-au împiedicat şi în al treilea meci de formaţia universitară, clujenii impunându-se cu scorul de 63-81 în Sala Transilvania din Sibiu. Aşadar, în urma celor trei rezultate negative play-off-ul sezonului 2010-2011 se încheie aici pentru echipa antrenată de Cătălin Vulc, iar formaţia de pe Someş urmează a întâlni în meciurile seriei semifinaşe o altă echipă din judeţul Sibiu, Gaz Metan Mediaş. La finalul meciului trei al seriei, sârbul venit în iarnă la CSU Atlassib, Milos Markovic, a mărturisit pentru totalbaschet.ro că se aştepta la o revenire a echipei sale în meciurile de pe teren propriu de la Sibiu. În ciuda faptului că universitarii au fost cei care au eliminat echipa galben-albastră, Markovic este fair-play şi a afirmat că va ţine pumnii foştilor adversari pe mai departe.

Aţi pierdut în seria cu ”U” în trei meciuri. Te aşteptai la mai multe confruntări? Speraţi înainte de meci să mai reveniţi de la 2-0?

Mă aşteptam să jucăm mai multe meciuri cu cei de la Cluj, însă într-adevăr au fost o echipă mai bună decât noi. Pe de altă parte noi am avut şi probleme de lot, i s-a simţit lipsa lui Mike Harrison, Mihnea Haiduc este accidentat de ceva timp şi Calotă a avut şi el ceva probleme în ultimul timp şi nu s-a putut antrena cum se cuvine, acestea cred că sunt motivele pentru care nu am reuşit să facem o serie mai bună împotriva clujenilor.

Milos Markovic, Branko CuicCare consideri că au fost jucătorii echipei adverse care au făcut diferenţa în această serie?

Krstanovic, bineînteles, dar şi Branko Cuic. Clujenii au jucat mai inteligent decât noi, ştiu asta. Au profitat de orice greşeală a noastră şi au punctat pentru echipa lor. Îi doresc formaţiei din Cluj multă baftă şi să câştige titlul.

Aţi ratat foarte mult de după linia de 6.75 în această serie. Cât de greu au cântărit aceste ratări în economia seriei?

Faptul că atât eu, cât şi colegii mei, ne-am încercat în foarte multe rânduri norocul de după linia semicercului, fără succes însă, ne-a costat mult. Am avut cam 2-3 reuşite de acest gen pe meci, în rest am ratat, şi cred că şi acesta a fost unul dintre motivele pentru care am avut meciuri proaste în această serie.

V-a fost totuşi mai uşor să jucati acasă, în ciuda înfrângerii?

Da. Categoric ne-a fost mult mai uşor să jucăm acasă. Îmi pare însă foarte rău că ne-am dezamăgit suporterii, oamenii care ne sunt alături la fiecare meci de acasă. Acum urmează pauza, ne vom odihni şi vom vedea ce se va întâmpla pe mai departe.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii