Cel mai interesant duel din prima etapă a Diviziei A masculine de baschet a avut loc la Brazi, acolo unde CSU Ploieşti a întâlnit pe U Mobitelco BT Cluj-Napoca în reeditarea finalei de anul trecut. Partida s-a dovedit a fi extrem de echilibrată, ea având nevoie de o repriză de prelungiri pentru a stabili gruparea învingătoare. În final campioana en-titre s-a impus, scor 97-95. De asemenea un alt aspect de menţionat ar fi faptul că 7 jucători au fost eliminaţi pentru cumul de greşeli personale, 3 de la gazde şi 4 de la oaspeţi.
La finalul jocului Total Baschet a luat legătura cu preşedintele echipei învingăroare care s-a arătat plăcut surprins de jocul practicat sâmbătă seară în Sala Sporturilor din Brazi. De asemenea Mircea Cristescu afirmă că băieţii şi-au dorit foarte mult victoria, având o atitutine de campioni.
A fost un meci foarte frumos poate chiar extraordinar pentru prima etapă. Nu mă aşteptam şi cred că nici ei nu se aşteptau să jucăm aşa de bine. Diferenţa a fost făcută de dorinţa băieţilor noştri de a câştiga. Au fost foarte motivaţi şi şi-au dorit să câştige. Am avut o atitudine de campioni, ceea ce nu s-a întâmplat în ultimele meciuri, mă refer la cele cu Mediaş.
Întrebat ce s-a întâmplat în ultimele minute ale primei reprize de prelungiri, atunci când echipa clujeană a fost sancţionată cu fault tehnic, Cristescu a declarat următoarele:
Este foarte simplu ceea ce s-a întâmplat. Dykes a pătruns iar din poziţia în care am fost eu s-a văzut clar că a fost faultat, i-au fost luate picioarele. Eu ştiu că în ultimele două minute se fluieră tot, iar în faza următoare i-a fost faultat al cincilea fault a lui Morris, iar eu am ripostat. Ciulin mi-a dat mie tehnic pentru că am stat în picioare, în condiţiile în care la gruparea gazdă mereu sunt mai multe persoane în picioare. E bine să avem o balanţă pentru ambele echipe însă nicio problemă. Mă bucur că băieţii au avut puterea de a compensa, iar pentru acest lucru i-am felicitat, mai ales că putea să ne coste acel fault tehnic.
Întrebat dacă se refera la Iacobescu ca fiind cel care stă în picioare pe banca tehnica a prahovenilor, oficialul clujean a răspuns că nu doreşte să dea nume, însă este de părere că cele două echipe nu sunt tratate egal.
Nu vreau să dau nume. Sunt de 40 de ani în baschet şi sunt de părere că nu suntem trataţi egali. Nicio problemă dacă aşa consideră unii să o facă, treaba lor. La fel s-a întâmplat şi anul trecut în Cupa României cu Ciulin. Eu de obicei nu stau în teren, însă din păcate nu am avut unde să stau în acea sală. Ni s-au pus câteva scaune însă tot domnul Ciuli a vrut să ne mute de acolo şi ne-a pus lângă bancă şi astfel era să coste echipa, dar revin şi spun că băieţii au avut puterea necesară pentru a se impune. Îi felicit!
Înregistrarea partidei va putea fi urmărită duminică, de la ora 18:00, pe TVR 3.
1 comentariu la aceasta stire:
EXCELENTI BAIETII!!!!
cu 13 ani în urmă (01.10.2011) RaspundeMircea, doar tu erai naiv in campionatul trecut si credeai ca Ciulin s-a speriat de DNA si a trecut de partea buna a fortei . He, he, he. Ciulin, Serban sau Grigoras raman pe veci niste lichele
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!