Jucătorului Oradiei, Nemanja Maric, îi este greu să îşi explice cum se face că echipa sibiană CSU Atlassib se afla atât de jos în clasamentul Diviziei A. Sârbul a comentat asupra acestui aspect într-un interviu acordat pentru revista CSU Fans Magazin. Totodată acesta îşi aminteşte cât de greu i-a fost CSM-ului să treacă de Atlassib în meciul direct disputat în tur la Oradea:
La Oradea nu a fost un meci chiar atât de uşor. Am avut de muncit serios pentru a câştiga, chiar dacă din tribună a părut mai uşor. Sincer, mi-e greu de înţeles cum de Sibiul e atât de jos în clasament. Îmi aduc aminte de anii trecuţi când mergeam în deplasare la Sibiu şi sala era plină. Pe mine mă motivează să joc în faţa unei săli pline, chiar dacă spectactorii îşi suţin favoriţii. Dar aşa e frumos sportul, iar mie îmi place să demonstrez chiar şi în aceste condiţii că avem valoare. Indiferent de rezultat, e important să ieşi de pe teren cu capul sus şi, dacă spectatorii consideră că meriţi, să fii aplaudat.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!