Stiri Liga Natională de Baschet Masculin

Nicolae Robu îl acuză pe Petricevic: „A plecat mult prea ușor de la Timișoara, la primul semnal că ne e greu”

totalbaschet.ro

totalbaschet.ro
26.03.2016

Foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu

Chiar dacă se confruntă cu probleme financiare, Primăria Timișoara a organizat recent Gala Sportului Timișorean, eveniment la care au participat peste 300 de sportivi și antrenori, fiind premiați, de către autoritățile locale, cei cu performanțe notabile în anul 2015. Spre surprinderea celor prezenți, de la eveniment a lipsit Dragan Petricevic antrenorul alături de care BC Timișoara a cucerit, pentru a 2-a oară în istorie, Cupa României. Conform organizatorilor, tehnicianul bosniac ar fi fost omis involuntar de pe lista invitaților.

Într-o declarație acordată site-ului opiniatimisoarei.ro, Petricevic și-a exprimat dezamăgirea față de repulsia pe care aleșii din Consiliul Local Timișoara i-au arătat-o de-a lungul anilor.

Pentru mine este este o profundă dezamăgire, dar nu și surpriză. Față de mine a existat mereu o repulsie din partea celor care au condus destinele baschetului timișorean, și în primul rând din partea Consiliului Local, asta o știam de mult.

În primul rând datorită declarației simpatiei și dragostei față de singurăa Poli care există în Timișoara, ASU Politehnica. Și cine știe din ce motive, probabil există o dorință de a alungă oamenii care doresc să fie timișoreni.

Sentimentul meu față de Timișoara nu se schimbă, deoarece niște oameni cu putere de decizie nu o reprezintă, ci ei sunt acolo doar că străzile să fie acoperite cu un asfalt de calitate, sau în fața fiecărui bloc să meargă lumina bine. 

Că altcineva înțelege că e stăpân absolut al universului, asta e altceva…Nu trebuie să am vreun privilegiu, în orice caz. Privilegii trebuie să aibă medicii care salvează vieți, nu eu care am fost antrenor. Dar eu sunt departe și mereu vorbesc despre acest oraș. Și tragi o linie și vezi că cele mai importante rezultate din istoria clubului au fost când ai antrenat clubul și cineva nu îți pomenește numele. Sau e o gafă de proporții, impardonabilă, sau există o intenție. 

Reacția nu a întârziat să apară din partea primarului Nicolae Robu. Acesta a admis scăparea organizatorilor pentru ca mai apoi să arunce cu săgeți în direcția fostul tehnician, insinuând lipsa de loialitate a bosniacului și dezamăgirea personală față de decizia renunțării la postul de antrenor în momentul în care echipa a rămas fără finanțare.

Nu stiu să va spun, nu m-am ocupat eu de asta. A fost o scăpare fără îndoială, dar mă miră ca s-a întâmplat așa ceva. Trebuie corectat.

M-a dezamăgit Dragan Petricevic când a plecat atât de ușor de la noi la primul semnal că nu e în regula, la primul semnal că ne e greu. Mult prea ușor a plecat, dar asta nu înseamnă că meritele nu trebuie să îi fie recunoscute. Indiferent de orice, eu cred că mai trebuie arătată și puțina loialitate și putin spirit de sacrificiu. La bine e înghesuială întotdeauna, e mai greu să găsești oameni atunci când ți-e greu. - a afirmat Robu pentru aceeași sursă.

La rândul său, Dragan Petricevic s-a simțit dator să clarifice motivele plecării sale de la Timișoara.

Apreciez că răspunsul domnului Robu e corect și bărbătesc acolo unde admite eroarea făcută, dar referitor la loialitatea mea față de Timișoara, răspunsul domnului primar este neserios. Cu siguranță că există oameni care pot să vorbească despre loialitatea mea față de Timișoara, dar printre ei nu se află domnul Nicole Robu. Asta pentru că, la vremea când aduceam trofee și finale la Timișoara „cu burtă goala”, dânsul nici nu urmărea baschetul din Timișoara!… Eu doresc în continuare numai bine întreg sportului timișorean, și în special baschetului timișorean. 

Să vă explic puțin cum e cu sintagma „ne înghesuim la bine și plecăm la greu”.

Cu doar cinci zile înainte de începerea campionatului și trei zile înainte de terminarea perioadei de transferări au plecat șapte jucători și au mai rămas doar cinci. A venit domnul manager general și mi-a spus „tu hotărăști ce vrei să faci, dar salariul îți va fi micșorat cu 65%”.

Mi-a trebuit 15 secunde că să spun „ok, rămân”. M-am apucat de treabă și am găsit jucători dispuși să joace apropape pe gratis. În ziua primului meci ne-am prezentat cu lot întreg, valoros sau nu, dar cu câteva zile în urmă era să ne desființăm.  

Următorul meci am mers în deplasare la Oradea. Am fost trimiși în ziua meciului, direct de la sală și cu câte două sandvișuri. Acest aspect se numește „ne înghesuim la bine”, domnule primar? Am plecat după acest meci, doar și doar că nu am mai suportat ca echipa Timișoarei, câștigătoarea Cupei României cu trei luni înainte să meargă la meci cu sandvișuri în mână. Aceeași echipă care în septembrie a avut adversar, într-un meci amical, pe Crvena Zvezda Belgrad - echipă de Top 8 din Europa, aceeași echipă care a trebuit să reprezinte orașul și țara în cupele europene să fie umilită în acest hal? Mă ierați vă rog, dar eu perioada aceea nu o pot numi „înghesuială la bine”.  

Referitor la afirmația că am plecat „la primele semne că nu va fi bine”, aceste semne v-a dat conducerea clubului în iulie, după ei și eu în câteva declarații publice. Așa că eu când am plecat a fost deja groaznic și nu greu. Am plecat din Timișoara, oraș pe care îl conduceți dumneavoastră neplătit, umilit și ca om și ca antrenor. Am luat decizia pentru binele echipei, ca să înțelegeți că vor începe să plece și sportivii la diferite echipe. Știați bine că BCT nu avea bani de la privar, dar nimeni nu s-a înghesuit să caute soluții să mai rezistăm. 

Foarte puțin timp eram eu la echipă când era bine domnule primar. Eu am fost mai mult în perioade când era greu. Pe mine încă nu m-a lovit un euro mai ieftin, ci numai dintre aceea munciți și așteptați la rând. Când a fost perioada cu bugetul uriaș, nu am fost eu acolo. Pentru mine a existat ceva mai mare decât banii, a existat Timișoara.

Când am adus primul trofeul în istoria baschetului timișorean eram neplătiți cu 4-5 luni în urmă! Pentru asta vă rog frumos și respectuos să nu-mi mai dați niciodată lecții despre cum să iubești Timișoara.

 O a două dovadă este că clubul patronat de primăria Timișoara mi-a rămas dator cu plata pentru munca depusă. Această datorie e asumată de primăria Timișoara prin semnătura domnului viceprimar Dan Diaconu. Datoria nu vreau să o recuperez prin instanță, ci cu răbdare și prin încredere că primăria va găsi soluții că oamenii să fie plătiți pentru munca depusă. - a încheiat Petricevic.

Nu există nici un comentariu pentru acest articol.

Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.

Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.

După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!

Cele mai citite
Cele mai Comentate
Ultimele comentarii