După ce ultimele trei sezoane le-a petrecut la CSU Sibiu, Octavian Popa Calotă a decis evolueze, începând cu următorul sezon, la BCM U Piteşti. Fundaşul în vârstă de 26 ani a semnat o înţelegere valabilă pe un an cu gruparea din Trivale.
În stagiunea precedentă petrecută alături de galben-albaştri "Kevin" a evoluat în 32 de partide, înregistrând medii de 12.5 puncte, cea mai mare medie de puncte în cei trei ani, 3.1 pase decisive şi 2.1 recuperări în aproximativ 24 de minute petrecute pe teren.
Contactat de către totalbaschet.ro, Octavian Popa Calotă, a declarat că a fost o decizie grea să părăsească Sibiul, însă a trebuit datorită păriţii financiare.
A fost o alegere grea, pentru că nu mi-am dorit să părăsesc Sibiul mai ales că aveam încă un an contract. A trebuit însă datorită părţii financiare. Au avut loc nişte restructurări la Sibiu şi a trebuit să iau o decizie, iar decizia mea a fost să plec. Am semnat pe un an cu BCM U Piteşti. Eu sunt un om mai statorinic decât am dovedit până acum. Dacă mă voi simţi bine la Piteşti şi va ieşi totul cum se doreşte probabil că voi continua.
Întrebat dacă ştie ce rol va avea în echipa antrenată de Tudor Costescu, acesta a răspuns ca va avea "un rol important".
Am purtat câteva discuţii cu domnul Costescu şi dânsul mi-a spus că o să am un rol important în echipă, acum depinde şi de felul în care voi evolua eu. Voi da tot ce am mai bun şi sper să îmi ocup locul în echipă.
1 comentariu la aceasta stire:
Bine ai venit!
cu 14 ani în urmă (03.07.2011) RaspundeOctavian, bine ai venit si multa bafta la Pitesti!
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!