Gaz Metan Mediaş s-a impus cu 3-0 în seria sferturilor pe care au avut-o de disputat în compania ocupantei locului şase la finalul sezonului regulat, CSM Oradea. Dacă în primul meci din cele două disputate la Mediaş, gaziştii au avut emoţii în a trece de echipa lui Cristian Achim, în următoarele două confruntări medieşenii au ţinut situaţia sub control. Ovidiu Teleabă, secundul grupării de pe Târnava Mare a declarat pentru postul de televiziune Nova Tv că este extrem de mulţumit de evoluţia întregii echipe în cele trei partide ale seriei cu CSM Oradea, cu atât mai mult cu cât echipa venea după două meciuri dificile disputate cu puţin timp înainte în Final Four-ul Cupei României, pe care gaziştii şi-au şi trecut-o în palmares. Acesta a ţinut să menţioneze că revenirea în joc a lui Tudor Dumitrescu precum şi evoluţiile foarte bune ale lui Ionuţ Drăguşin dau o energie în plus echipei:
În primul rând vreau să felicit băieţii care au jucat foarte bine şi prin acest lucru ne-au făcut sarcina noastră mult mai uşoară. Ei şi-au dorit foarte mult să câştige acest al treilea joc împotriva celor de la Oradea. Am început bine confruntarea, la fel au făcut şi adversarii. A fost un prim sfert echilibrat după care din sfertul al doilea ne-am detaşat, am avut o diferenţă de 12-13 puncte, iar apoi nu s-a mai pus problema câştigătorului. Proababil că cei de la Oradea au acuzat o oarecare oboseală pentru că ei au rulat mai puţini jucători decât noi. Chiar şi noi am acuzat oboseala în primul meci cu orădenii deoarece noi jucasem în săptămâna precedentă în Final Four-ul Cupei României unde am avut parte de două meciuri foarte puternice în plus faţă de adversarii de la Oradea, dar băieţii sau fost foarte concentraţi în acest al treilea joc şi şi-au demonstrat calităţile şi valoarea. Mă bucur foarte mult că Tudor Dumitrescu a revenit şi a jucat foarte bine, mă bucur că şi Drăguşin a avut o prestaţie foarte bună pentru că avem mare nevoie de el, de fapt toţi jucătorii care au fost pe teren au jucat cu dăruire, s-a şi văzut, iar rezultatul final spune totul.
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!