”U” Mobitelco BT şi Gaz Metan Mediaş au disputat deja prima „rundă” a seriei de meciuri semifinale, la Cluj Napoca. În urma dublei manşe de pe Someş, scorul la general este 1-1, medieşenii reuşind să îşi îndeplinească dorinţa de a lua cel puţin un meci pe terenul universitarilor. Secundul grupării de pe Târnava Mare, Ovidiu Teleabă, a mărturisit pentru Nova TV că este mulţumit de prestaţia elevilor săi şi ai lui Bruno Soce în faţa Clujului. Totodată, acesta s-a declarat nesatisfăcut de arbitrajul de care echipa sa a avut parte în partida secundă:
Noi am plecat la Cluj cu dorinţa clară de a câştiga cel puţin un meci pentru a putea profita de avantajul terenului propriu în următoarele două meciuri pe care le vom juca acasă. Băieţii au jucat bine în prima zi, au jucat foarte bine şi în a doua. Am avut şansa să câştigăm şi a doua confruntare, dar din păcate nu s-a putut, vreau doar să fac o remarcă: jucătorii de la Cluj au avut 43 de aruncări libere din care au marcat 35 de puncte, noi am beneficiat de aproape jumătate de aruncări libere, 24. Vreau să remarc dăruirea cu care băieţii au jucat, au crezut în şansa lor şi mă bucur că am reuşit să câştigăm un meci.
Cu o victorie trecută deja în cont şi avantajaţi de terenul propriu în următoarele două confruntări ce vor avea loc la Mediaş, cei de la Gaz Metan vor să-şi încheie socotelile cu cei de la ”U” Cluj, bineînţeles, cu o calificare în Finală:
Urmează două meciuri pe teren propriu, în care sper să profităm de acest avantaj şi bineînţeles avem nevoie de suportul spectatorilor şi al fanilor care deseori ne-au condus către victorie. Nu avem nicio problemă de lot, sper ca băieţii să se recupereze după aceste două meciuri dificile şi, sublineiz încă o dată, vrem să tranşăm calificarea în semifinală în următoarele două meciuri – a conchis Ovidiu Teleabă
Este necesar să vă autentificaţi pentru a putea introduce comentarii.
Daca nu aveţi cont puteţi să accesaţi crearea unui cont nou.
Este interzisă folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, autor, articol, afişarea de anunţuri publicitare, jigniri, trivialităţi, injurii aduse celorlalţi cititori sau autori ai altor comentarii. Ne rezervăm dreptul de a cenzura și şterge integral cometarii și interzicerea dreptului de a posta pe site, prin banarea / blocarea IP-ului dvs. BASCHET.RO nu răspunde pentru conţinutul postat de utilizatori în rubrica de comentarii, această responsabilitate revenind integral autorului comentariului.
După ce au fost postate, comentariile nu mai pot fi șterse sau modificate de către autorii acestora!